FOTO // A găsit un copil pe stradă, într-o cutie de pantofi. Peste o săptămână a găsit alt copil
Povestea emoționantă a unui bărbat din China care a adoptat mai mulți copii părăsiți deși nu avea bani cu care să trăiască nici măcar el singur.
În anii ‘80, China a introdus o nouă politică referitoare la copii (fiecare cuplu trebuia să aibă doar un copil), o politică ce a dus la multe avorturi atunci când părinții aflau sexul copilului, dar și la mulți copii abandonați.
În China de atunci, a avea o fată nu era mereu un lucru de dorit. Băieții aveau mai multe șanse de a obține slujbe bine plătite. Dar nu toți părinții au făcut avorturi, unii își ucideau copiii care aveau ghinionul de a se naște fete, alții le abandonau pe străzi, în cutii de pantofi. Dar o persoană refuza să vadă asta întâmplându-se, numele lui este Yu Shangzhong.
Conform News Asia, Yu Shangzhong și soția sa au adoptat prima fiică în urmă cu 35 de ani, el avea pe atunci 40 de ani. Patru ani mai târziu el a găsit o fetiță abandonată pe străzi, într-o cutie de pantofi, iar bărbatul nu a avut inima să o lase acolo, așa că a dus-o acasă, au adoptat-o, iar de-a lungul anilor, cei doi au ajuns să adopte 12 fete.
Cea mai mare fiică a lor povestește că nu le-a fost mereu ușor: ,,Am avut zile grele. Când eram mică mama mă căra în spate cu ea, aduna mâncare de pe stradă și cerșea. Oamenii ne dădeau bani și haine”.
Din cauza dificultăților, ei au găsit, în timp, alți oameni care să adopte fiicele mai mari. Dintre toate fetele, două studiază acum la universitate, și doar cinci dintre cele 12 au rămas cu cei doi părinți adoptivi.
La aniversarea de 70 de ani a lui Yu, toate fiicele s-au adunat și i-au dăruit un inel de aur, drept semn al aprecierii tuturor. E greu să nu fii mișcat de dedicarea cu care Yu, care de-abia avea și el ce mânca, i-a ajutat pe acești copii părăsiți de propriii părinți.
Sursa: stiri.rol.ro
Peste 600 de școli din R. Moldova utilizează deja catalogul electronic: Mai mult de 100 au renunțat în totalitate la catalogul pe hârtie
Însărcinatul cu afaceri al Moscovei în R. Moldova, convocat la sediul MAE: „Responsabilitatea pentru criza energetică din regiunea transnistreană revine exclusiv Federației Ruse și companiei Gazprom, care au decis să sisteze livrările de gaze”
Capacitatea comercială necesară pentru a acoperi 100% din consumul de energie electrică în ziua de 10 ianuarie, rezervată cu succes la hotarul cu România