Fotbalişti de zeci de MILIOANE de euro, chemaţi la RĂZBOI. Anunţul incredibil făcut astăzi
Situația politică din Ucraina continuă să fie extrem de instabilă, în timp ce luptele din estul țării par să se intensifice cu fiecare oră care trece. Armata ucraineană și rebelii proruși lansează atacuri regulate, iar finalul conflictului sângeros nu pare încă aproape.
Un conflict care durează de luni bune și din cauza căruia au pierit mii de oameni, fie soldați, mercenari sau civili, războiul pentru regiunea estică a Ucrainei pare departe de a fi încheiat.
Atacurile sângeroase lansate din ambele parți au transformat regiunea Donbass, una dintre regiunile bogate ale Ucrainei, într-o ruină și au lăsat în urmă mii de morți.
Autoritățile ucrainiene anunță că vor lupta până când vor elimina și ultimul „terorist”, iar pentru asta sunt gata să continue încorporările. După ce au mobilizat circa 50 de mii de cadre militare, autoritățile de la Kiev doresc să dubleze numărul luptătorilor în maximum trei săptămâni.
Printre cei care pot primi ordine de încorporare s-ar putea afla toți bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, iar fotbaliștii nu sunt scutiți.
Veștile au ajuns și la urechile președintelui lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, cel care a declarat presei din Ucraina că „le va permite fotbaliștilor de naționalitate ucraineană să plece la război”.
Surkis a declarat că este de acord ca fotbaliștii să lupte contra milițiilor proruse din estul Ucrainei: „Dacă vom primi un ordin de încorporare pentru unul dintre fotbaliștii noștri, îi vom permite să plece la război”, a spus acesta.
„Înainte de a fi fostbaliști, jucătorii au o misiune pacifistă, iar acum gândurile noastre sunt legate de reînstaurarea ordinii în această țară. Vrem să fie liniște în toată țara, dar deocamdată nu se poate”, a mai spus Surkis.
Din cauza conflictului din bazinul Donbass, Șahtior Donețsk, echipa lui Mircea Lucescu, a fost nevoită să se relocheze la Kiev și Lvov.
Dinamo Kiev are în componență mai mulți internaționali ucrainieni, între care Andriy Yarmolenko, Sydorchuck, Harmash, Husyev, Kravets, Khacheridi sau Yevhen Selin.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări