Fostul şef de la SIS, Vasile Botnari, dat pe mâna judecătorilor pentru îmbogățire ilicită: Bunuri de 28 de MILIOANE de lei, sub sechestru
Ex-directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, învinuit de îmbogățire ilicită, precum și soacra acestuia care i-a fost complice, au ajuns pe banca acuzațiilor.
Procuratura Anticorupție anunță că a expediat cauza penală pe numele celor doi în judecată, faptele incriminate având loc în perioada 2014-2019.
Atunci, Botnari a exercitat consecutiv funcții de demnitate publică în Parlament, Guvern și SIS, perioadă în care acesta și-a cumpărat bunuri prin persoane terțe, inclusiv soacra și fiica, valoarea cărora depășea cu mult mijloacele financiare dobândite.
"De exemplu, în perioada 2014-2019, soacra pensionară a avut venituri de doar aproximativ 329 000 de lei în total și tot în aceeași perioadă a acumulat bunuri imobile cu valoarea totală de peste 19 milioane de lei. Fiica, neavând venituri în acea perioadă, a obținut un apartament, loc de parcare și mașină cu o valoare totală de peste 5,9 milioane de lei", acuză procurorii.
Oamenii legii au identificat la familia Botnari bunuri imobile cu valoarea totală de peste 24,5 milioane de lei, precum și automobile deținute în valoare de peste 4 milioane de lei, aplicând sechestre cu scopul eventualei confiscări speciale.
Îmbogățirea ilicită este pedepsită în R. Moldova cu amendă între 400 000 şi 500 000 de lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani. În ambele cazuri, legea prevede și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
DOC // Trei MINIȘTRI din Guvernul Recean au fost EXCLUȘI din Consiliul Suprem de Securitate. Cine face parte din CSS
R. Moldova apelează la energia de URGENȚĂ, care este foarte scumpă. Deficitul total constituie 484 MWh
Uniunea Europeană oferă un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova și Ucraina, în valoare de 148 de milioane de euro