Fostul procuror-șef al Chișinăului, dat pe mâna PG: ANI a identificat o posibilă schemă de spălare a MILIOANE de lei, raportate ca împrumuturi
Fostul procuror-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, ar putea fi chemat la Procuratura Generală (PG) pentru a oferi explicații foștilor colegi pentru milioanele cheltuite în vederea achiziționării unor bunuri de lux și pe care le-a declarat ca fiind „împrumuturi”.
Autoritatea Națională de Integritate anunță că a remis Procuraturii Generale un denunț pe numele lui Ștefan Șaptefrați, în baza unei proceduri de control al averii acestuia.
„Inspectorul de integritate a identificat o posibilă schemă de spălare de bani și caracterul dubios a provinienței unor sume de bănești, care au fost acordate sub formă de împrumuturi”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Controlul în privința fostului procuror-șef al capitalei, care activa din anul 1998 în sistem, a fost inițiat la începutul anului 2020, fiind desfășurat pentru perioada 2013 – 2020 și extins pe numele membrilor familiei și copiilor minori ai acestuia.
Verificările inspectorului de integritate au scos la iveală trei neconcordanțe ce cad sub incidența legislației penale.
Mai exact, în 2008, acesta a intrat în posesia unui bun imobil în municipiul Chișinău contra sumei de 11,6 milioane de lei. Peste aproximativ un an, a achiziționat cu cinci milioane de lei două terenuri pentru construcții în raionul Ialoveni. În declarația de avere și interese personale depusă pentru anul 2014, Șaptefrați a indicat că i-au fost rambursate două împrumuturi bănești în sumă totală de peste 6,7 milioane de lei, pe care le-ar fi acordat unui SRL.
„Din informațiile obținute la dosar, inspectorul observă că activitatea acestui SRL a fost una neprofitabilă. Chiar dacă SRL-ul a vândut activele sale de peste trei milioane de lei, acesta nu dispuneau de suma necesară pentru a acoperi datoria față de subiect. Prin urmare, apare o neclaritate referitoare la această sumă. În denunțul către Procuratură, inspectorul invocă și un împrumut în sumă de 100 de mii de euro, pe care concubina fostului procuror-șef, care nu a înregistrat activități remunerate, l-ar fi acordat unei persoane fizice. În contextul dat, a apărut banuiala rezonabilă cu privire la legalizarea unor sume bănești cu proviniență necunoscută”, cităm din același comunicat al ANI.
Inspectorul de integritate a solicitat Procuraturii Generale să investigheze aceste neconcordanțe și să ia decizii în privința fostului procuror.
Totodată, dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, fostul procuror-șef al capitalei va fi obligat să își rectifice declarația de avere și interese personale în termen de 30 de zile.
Menționăm că, recent, fiica lui Șaptefrați a scos la vânzare casa de lux a familiei, aflată într-o suburbie a Chișinăului, cerând o sumă de 1,1 milioane de euro.
Centrale electrice cu turbine pe gaz, oferite R. Moldova de către Uniunea Europeană: CSE a activat și Mecanismului de Protecție Civilă al UE în vederea asigurării securității energetice
DOC // Guvernul COMPENSEAZĂ creșterea tarifului la energie electrică pentru agenții economici din sectorul alimentar și din industria prelucrătoare: Până la 50% din creșterea tarifului la energia electrică, pe o perioadă de 3 luni
Maia Sandu, răspuns pentru separatistul Krasnoselski, care „distorsionează realitatea”: „Originea crizei nu este la Chișinău, ci la Moscova, care trebuie să vină cu soluții reale pentru această problemă”