Fostul deputat socialist Golovatiuc NU se mai întoarce în Ambasada de la Moscova: Proiectul de revocare a acestuia din funcția de ambasador, trimis la Guvern
2246
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a pregătit un proiect privind rechemarea din funcția de ambasador al R. Moldova la Moscova a lui Vladimir Golovatiuc, după scandalul sexual în care ar fi fost implicat chiar în incinta misiunii diplomatice.
Ministrul interimar al Afacerilor Externe și premier în exercițiu, Aureliu Ciocoi, a declarat pentru Pro TV că proiectul a fost transmis deja la Guvern, iar noul Cabinet de miniștri, care ar urma să fie învestit chiar în această săptămână, va decide soarta lui Golovatiuc.
Ultimul cuvânt privind rechemarea lui Golovatiuc din funcția de ambasador la Moscova îi va aparține președintei Maia Sandu.
CITIȚI și SCANDAL SEXUAL // Golovatiuc nu-și aduce aminte că a ieșit GOL în fața unei angajate a misiunii diplomatice, dar admite că ar putea să fie DEMIS: „Eu nu cunosc, nu înțeleg despre ce vorbiți. De unde așa informații? Am fost învinuit de orice”
Menționăm că fostul deputat socialist Vladimir Golovatiuc a fost numit în grabă, la finele anului 2020, în funcția de ambasador la Moscova de către guvernarea PSRM, după ce predecesorul său, Andrei Neguța, s-a ales cu dosar penal, fiind învinuit de implicare în contrabandă cu anabolizante efectuată cu un microbuz ce aparținea acestei misiuni diplomatice.
Ulterior, în cutia cu poșta diplomatică a fost descoperită untură de bursuc, iar în luna iulie curent aceeași ambasadă a fost zguduită de un scandal sexual.
Mai exact, o angajată a Ambaadei R. Moldova la Moscova s-a plâns că, pe 9 iulie curent, a fost ademenită în apartamentul lui Golovatiuc, care se află deasupra biroului de serviciu, sub un pretext inventat.
Imediat ce victima a intrat în hol, Vladimir Golovatiuc a ieșit din biroul său gol pușcă.
CITIȚI și Ambasadorul Golovatiuc ar putea fi DEMIS. Vicepreședintele Parlamentului: „Puțin probabil” că fostul socialist va reveni în misiunea diplomatică de la Moscova după scandalul SEXUAL în care ar fi fost implicat. Cine va fi viitorul ministru de Externe
„El m-a invitat la reședința dumnealui care este amplasată în incinta ambasadei. Dumnealui avea dubii în privința vestimentației pe care trebuia să o ia la o cină. Când am intrat, dumnealui nu avea haine pe el. El m-a întrebat dacă eu știu cum el ar trebui să se îmbrace, după care a încercat să mă cuprindă și m-a întrebat cum să meargă într-o stare atât de excitată, cum să iasă din casă când trebuie «calmat». Eu m-am eschivat și am reușit să fug din reședință. Îndată după cele întâmplate, eu am anunțat colegul de la ambasadă, dar și organele poliției din Rusia. Mă aflam într-o stare de șoc, într-o stare de nervozitate maximă, profund rușinată de ceea ce mi s-a întâmplat. Este inadmisibil acest lucru”, a povestit femeia jurnaliștilor.
Golovatiuc nu a vrut să comenteze scandalul sexual în care ar fi fost implicat.
„Am revenit în R. Moldova, fiind în concediu. A fost un concediu programat încă în luna iunie, însă din cauza alegerilor parlamentare am fost nevoit să-l amân”, a declarat Golovatiuc.
13.12.2025
07:28
188
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
415
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
544
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
531
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
537
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
527
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
643
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
459
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
624
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
631
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














