02:14:10 19.01.2025
Stiri

Foști angajați ai renumitei Direcții nr.5, mână-n mână cu separatiștii de la Tiraspol: Au RĂPIT un cetățean al R. Moldova, fost așa-zis șef al miliției transnistrene, și l-au oferit pe tavă regimului de la Tiraspol

Actualitate 29.10.2021 13:20 Vizualizări3434 Autor: Ziarul National
Foști angajați ai renumitei Direcții nr.5, mână-n mână cu separatiștii de la Tiraspol: Au RĂPIT un cetățean al R. Moldova, fost așa-zis șef al miliției transnistrene, și l-au oferit pe tavă regimului de la Tiraspol
Ghenadi Kuzmiciov

Filări și interceptări ilegale, dosare fabricate și colaborare cu separatiștii de la Tiraspol, care acționau subversiv împotriva R. Moldova. Cu asta se ocupau angajații fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, desființată în anul 2019.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță un nou caz reprobabil cu implicarea foștilor angajați ai acestei structuri.

De această dată este vorba despre răpirea, în apropiere de Chișinău, lui Ghenadi Kuzmiciov, fost așa-zis șef al miliției din regiunea separatistă transnistreană, cetățean al R. Moldova pe care l-au dat pe mâna regimului de la Tiraspol.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a documentat, cu ajutorul SIS, acest episod în cadrul dosarului intentat împotriva unor foști angajați din cadrul Direcției 5, care au colaborat cu autorităților nerecunoscute din stânga Nistrului.

Astfel, foștii funcționari cu statut special din cadrul MAI ar fi săvârșit un șir de acțiuni ilegale în privința unui fost conducător al așa-zisului „departament de interne” din regiunea transnistreană, manifestate prin filarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, răpirea și transmiterea acestuia autorităților nerecunoscute din stânga Nistrului.

„Pe parcursul lunii iulie 2018, au fost realizate ilegal și neîntemeiat măsuri speciale de investigație în privința unui cetățean al Republici Moldova, care la data de 27 iulie 2018 a fost oprit în trafic de către angajați ai IGP, în apropiere de municipiul Chișinău, și cu participarea unor persoane neidentificate la moment, exponenți ai structurilor de forță ale autoproclamatei rmn, a fost răpit, fiind transportat în municipiul Tiraspol. În consecință, victima acțiunilor ilegale a fost plasat în detenție de către autoritățile neconstituționale ale rmn.

Ca urmare, victimei faptelor penale i-au fost cauzate daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege, manifestate prin încălcarea gravă a drepturilor fundamentale ale acestuia – dreptul la libertate, dreptul la un proces echitabil, dreptul de acces la justiție, dreptul la respectarea vieții private și de familie, au fost utilizate abuziv instituții de stat în scopul realizării unor interese personale și de grup, cât și cele materiale. La fel, persoanele implicate ar fi acționat în scopul și în interesele unor indivizi și structuri ce acționează subversiv și în afara câmpului constituțional al Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al SIS.

Foștii polițiști implicați în acest caz riscă închisoare de la 10 la 13 ani.

Menționăm că, anterior, apărătorii lui Ghenadi Kuzmiciov au atacat R. Moldova la CtEDO în acest caz de răpire care a avut loc pe drumul public Chișinău - Leușeni, lângă Ialoveni, atunci când învinuiții au folosit un autovehicul cu însemne ale Poliției Naționale pentru ca să oprească automobilul bărbatului.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md