Fost primar democrat, acum liberal-democrat, REȚINUT pentru un lucru care nu are legătură cu primăria
Primarul satului Zâmbreni, raionul Ialoveni, Daniel Țonu, a fost reținut pentru 30 de zile și este învinuit de furt în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie-august curent, funcţionarul ar fi sustras de pe teritoriul unei brigăzi de tractoare din municipiul Chişinău mai multe piese auto şi alte bunuri estimate la peste 147 de mii de lei.
Pe moment, acesta se află în arest pentru 30 de zile.
Potrivit avocatei inculpatului, Veronica Pascal, citată de Ziarul de Gardă, în ultima perioadă, la adresa primarului au parvenit amenințări și elemente de șantaj din partea conducerii raionului, după ce acesta a părăsit PD și a candidat pe listele PLDM în campania electorală locală din iunie 2015. Apărătoarea nu exclude că acest dosar ar fi o consecință a acestor amenințări.
Funcţionarul nu şi-a recunoscut vina. Dacă i se va demonstra vinovăția, acesta riscă până la 12 ani de închisoare.
Daniel Țonu este unul dintre cei mai longevivi primari din raionul Ialoveni, aflat la conducerea comunei Zâmbreni din 1990, cu o pauză de 4 ani – 2003-2007. La alegerile locale curente, acesta a candidat din partea PLDM, chiar dacă în ultimii ani a fost un membru activ al PDM, fiind vicepreședinte al organizației raionale a acestui partid, mai scrie „Ziarul de Gardă”.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova
Rezultatele studiului de fezabilitate pentru construcția celei de-a treia linii electrice între R. Moldova și România, Strășeni – Gutinaș, vor fi gata la începutul anului 2025