13:32:59 17.03.2025
Stiri

Fost polițist din Leova, condamnat la închisoare pentru abuz și răpire asupra concubinei sale

Actualitate 17.03.2025 10:26 Vizualizări350
Fost polițist din Leova, condamnat la închisoare pentru abuz și răpire asupra concubinei sale

Procuratura raionului Leova informează că, potrivit unei recent emise sentințe de către Judecătoria Hîncești, sediul Leova, un fost angajat al Inspectoratului de Poliție Leova a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și răpirea persoanei concubinei sale. Instanța a decis o pedeapsă de 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani se vor executa în penitenciar de tip semiînchis, iar după acești ani, eliberarea sa va fi condiționată, pentru restul de 2 ani de închisoare, cu un termen de probațiune de 3 ani.

Conform probatorului, în perioada dintre iunie 2024 și 20 ianuarie 2025, inculpatul a avut un comportament agresiv față de concubina sa prin insulte, amenințări cu violență fizică și aplicarea acesteia, amenințând cu sinuciderea pentru a impune menținerea relației de concubinaj, acțiuni care i-au provocat victimei stări de tensiune și suferință. În dimineața zilei de 20 ianuarie 2025, fiind în concediu anual și activând la Inspectoratul de Poliție Leova, inculpatul a dus victima forțat la locuința sa, unde a restrâns-o în șopron, aplicându-i o cătușă la mâna stângă și fixând-o de o țeavă, timp de aproximativ jumătate de oră.

Ulterior, femeia a fost dusă în casă, legată cu cătușele și amenințată cu moartea în urma deschiderii aragazului pentru acumularea gazelor, ceea ce i-a provocat victimei rău fizic. Din aceste motive, victimei i-a fost indusă o frică persistentă pentru viața sa, având conform specialiștilor, o depresie moderată severă cu tulburări de stres psiho-emoțional relațional cumulativ cronic.

La data de 19 februarie 2025, dosarul a fost trimis spre examinare la Judecătoria Hîncești, sediul Leova, inculpatul fiind reținut până la pronunțarea sentinței. Acesta și-a recunoscut vina în întregime, atât în faza urmăririi penale, cât și în instanță. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte