Forțele proruse din R. Moldova ar pregăti un ultim ASALT în primăvară, concomitent cu ofensiva Rusiei în estul Ucrainei: „Se cere o coalizare NAȚIONALĂ a tuturor forțelor de dreapta. Putem pierde într-o clipă tot ce avem:țară, casă, oameni apropiați”
Forțele proruse din R. Moldova ar pregăti, concomitent cu ofensiva anunțată a Rusiei în estul Ucrainei, destabilizări masive în această primăvară, în vederea provocării alegerilor anticipate și preluării puterii. Pentru a împiedica acest scenariu dorit de Rusia ar fi necesar ca toate forțele de dreapta să se coalizeze, consideră fostul președinte al Comisiei securitate națională apărare şi ordine publică a Parlamentului, Chiril Moțpan.
„Ținând cont de situația tensionată din zonă, de amenințările de ultimă oră ale Kremlinului care pregătește de o ofensivă masivă în estul Ucrainei, de faptul că forțele proruse pregătesc destabilizări masive în această primăvară la Chișinău pentru a provoca anticipate, consider că s-ar cere impetuos o coalizare națională a tuturor forțelor de dreapta, pentru a preveni la următoarele alegeri deturnarea parcursului european al R. Moldova”, a scris Moțpan într-o postare pe Facebook.
Potrivit fostului deputat, viitorul R. Moldova trebuie să fie mai presus de orice orgoliu politic personal.
„Am trecut printr-o experiență grea în ultimii ani, când împreună cu colegii din Platforma „DA” am stat la baza protestelor și am luptat pentru schimbarea puterii oligarhice pentru una democratică, de factură europeană. Chiar dacă Platforma „DA” nu a încăput la guvernare, iar foștii colegi din blocul ACUM au preferat să își asume actul guvernării în totalitate, rezultatul fiind unul care nu s-a ridicat la așteptările cetățenilor, personal sunt gata să mai depun efort ca dreapta să rămână în picioare”, a adăugat Moțpan.
Fostul deputat recunoaște că în ultima perioadă a adus mai multe critici constructive foștilor colegi din PAS, dar a făcut-o nu pentru a demonstra rivalitate pe dreapta sau revanșism politic.
„Am făcut-o pentru că îmi pasă de R. Moldova, iar greșelile făcute de guvernarea pe care am adus-o la putere și în care ne-am pus toată speranța, ne pot costa pe toți viitorul la care am aspirat. Războiul ne suflă în ceafă, putem pierde într-o clipă tot ce avem: țară, casă, masă, oameni apropiați. Repet, nu e timpul pentru orgolii politice personale, riscăm ca viitorul nostru să se întoarcă în trecut”, a conchis sursa citată.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român