FMI debursează încă 27 de milioane de dolari pentru R. Moldova. Prognozele experților: Deficit bugetar cu 6% mai mare din cauza crizei energetice provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Fondul Monetar Internațional (FMI) acordă R. Moldova încă 27 de milioane de dolari, bani utilizați pentru suport bugetar, a decis luni, 9 ianuarie, Consiliul de directori executivi al FMI, după finalizarea celei de-a doua evaluări a programului de finanțare susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF), cu o durată de 40 de luni.
Astfel, suma totală debursată în cadrul programului ECF/EFF va ajunge la circa 275 de milioane de dolari SUA sau puțin peste o treime din creditul aprobat de FMI.
Experții FMI vorbesc despre o contractare a economiei R. Moldova cu 1,5 la sută în anul 2022, urmată de o restabilire de 1,5 la sută în anul 2023, din cauza „impactului de lungă durată al războiului purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și înrăutățirii perspectivelor economice pentru principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova”.
Potrivit prognozei, în anul 2023 deficitul bugetar al R. Moldova va crește până la 6 la sută din PIB, reflectând impactul măsurilor de politici menite să tempereze gravitatea crizei în sectorul energetic și înrăutățirii nivelul de trai, iar deficitul contului curent va fi afectat în continuare de costurile mai înalte ale importului de resurse energetice.
„Riscul ca evoluția economică să fie afectată este înalt și persistent, inclusiv cel de escaladare a războiului dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Totuși, în pofida mediului dificil, programul Republicii Moldova cu FMI este implementat în continuare cu fermitate, fiind realizate cu succes angajamente de program importante în domeniile guvernanței bugetare și financiare, dar și în ceea ce ține de reformarea sectorului întreprinderilor de stat”, arată FMI.
Amintim că Programul susținut de FMI, cu o durată de 40 de luni, a fost aprobat pe 21 decembrie 2021 și este finanțat printr-un credit în mărime totală de circa 784 de milioane de dolari, dintre care 217 milioane au fost deja debursate.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”