Finanțări de MILIOANE, sute de companii cu tehnologii moderne, inovații și piețe internaționale mai ușor de accesat: Ce prevede cel mai mare proiect din sectorul digitalizării, cu un buget de aproape 33 de milioane de dolari, lansat în R. Moldova
Cel mai mare proiect din sectorul digitalizării și inovării, numit „Tehnologiile Viitorului”, a fost lansat miercuri în Republica Moldova și va fi implementat timp de cinci ani, până în 2026.
Proiectul are un buget total de 32,8 milioane de dolari, bani acordați de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Suedia, și își propune să promoveze soluții digitale și creative pentru o economie prietenoasă mediului și competitivă global.
„Proiectul Tehnologiile Viitorului va crea punți de colaborare dintre angajatorii locali și investitori, precum și asociații de business internaționale, acces la piețele occidentale și va oferi oportunități tinerilor din Republica Moldova să-și dezvolte noi abilități pentru a răspunde cerințelor economiei digitale aflată în expansiune. Astfel, expresia „Creat în Moldova” va trezi mândria băștinașilor de aici și va constitui un garant al calității produselor moldovenești în întreaga lume”, a declarat Samantha Power, administratoarea USAID, prezentă la evenimentul de lansare a proiectului.
Sporirea competitivității și integrării pe piața internațională a industriilor strategice din Republica Moldova precum tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și media digitală, se numără printre prioritățile proiectului.
„Vremurile pe care le trăim ne cer să abordăm economia și societatea după modele noi, inovatoare. Pentru R. Moldova, tehnologiile reprezintă o oportunitate economică valoroasă cu impact vizibil asupra calității vieții. Industria IT, fiind printre cele mai prospere sectoare economice din Moldova – creează locuri de muncă cu valoare adăugată înaltă, bine plătite, în special pentru tineri, oferindu-le oportunități de angajare acasă. Digitalizarea și inovarea sunt priorități-cheie pentru Guvern, regăsindu-se și în Planul de acțiuni pentru 2021-2022.Digitalizarea administrației publice și digitalizarea economiei ne vor ajuta să creăm un sistem integrat în care afacerile să poată interacționa între ele și cu instituțiile de stat, reducând timpul pierdut, birocrația și economisind resurse financiare”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.
Menționăm că „Tehnologiile Viitorului” este o continuare a Proiectului de Competitivitate din Moldova, implementat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2021, care a avansat competitivitatea a patru sectoare economice emergente – viticultura, turismul, industria ușoară și tehnologiile informaționale.
Rezultatele pe care proiectul „Tehnologiile Viitorului” și le propune pentru următorii cinci ani:
*600 de companii din Republica Moldova vor aplica modele de business sustenabil în activitatea lor, inclusiv utilizarea tehnologiilor moderne ce vor spori eficiența afacerii
*Investiții și finanțări în valoare totală de 75 mln USD vor fi atrase în sectorul privat
*100 de inovații bazate pe tehnologii vor fi lansate în industriile susținute de proiect
*15 piețe internaționale vor fi accesate de întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova
*15 asociații de afaceri, centre de excelență în domeniul tehnologiei și inovației, alte organizații cheie vor coopera și crea un ecosistem sectorial prosper
*45 de inițiative de politici vor fi dezvoltate pentru dezvoltarea economiei digitale și creative în Republica Moldova
*50 de cursuri universitare vor fi adaptate cerințelor sectoarelor economice pentru a pregăti specialiști apți pentru solicitărilor adaptive ale pieței
*15.000 de angajați din sectoarele economiei vor avea abilități digitale și condiții mai bune de muncă
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania