Filip ca Dodon: Aceeași declarație la distanță de câteva ore
Președintele Igor Dodon și-a exprimat astăzi speranța, după ședința grupului comun de cooperare dintre R. Moldova și Uniunea Euroasiatică, desfășurată la Chișinău, că republica noastră va obține, în octombrie curent, statut de observator pe lângă această structură.
Acesta a repetat o teză mai veche de a sa, potrivit căreia „trebuie să avem relații bune cu toți”, atât cu partenerii din Est, cât și cu cei din Vest, pentru a obține cât mai multe facilități pentru agenții economici autohtoni.
La o distanță de câteva ore, premierul Pavel Filip spunea cam același lucru în cadrul ședinței Guvernului, făcând referire la vizita sa recentă în Belarus.
Potrivit premierului, „dialogul constructiv pe care R. Moldova îl are cu Belarus demonstrează că țara noastră „are deschiderea de a construi relații bilaterale reciproc avantajoase și cu statele care nu sunt membre a UE, în special cu cele din Comunitatea Statelor Independente”.
„Relațiile moldo-belaruse reprezintă un exemplu prin care toți ar trebui să înțeleagă că opțiunea proeuropeană a Republicii Moldova nu ne împiedică să avem relații bune cu țările din Est, bazate pe respect reciproc”, a spus Filip.
Menționăm că, astăzi, 63% din produsele moldovenești sunt exportate pe piața UE, în timp ce în CSI ajung 21% din mărfuri.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi