03:26:47 08.04.2025
Stiri

Ce ţară au ales fetele cu 10 pe linie la BAC pentru a-şi face studiile?

Social 13.09.2014 09:00 Vizualizări3321
Ce ţară au ales fetele cu 10 pe linie la BAC pentru a-şi face studiile? Sursa: studentie.md

Cătălina Puzur și Cristina Voroneanu, tinerele care au luat 10 pe linie la examenele de Bacalaureat din acest an, au ales Economia (contabilitate la ASEM) și Relații Internaționale (la USM).

facebook.com
Foto: studentie.md

Potrivit portalului www.studentie.md, Cristina Voroneanu este studentă acum la Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, specializarea Relaţii Internaţionale. „Am ales acest domeniu deoarece consider că relaţiile internaţionale au un rol primordial în evoluţia Republicii Moldovei, dar şi a lumii în general, îndeosebi acum când comunitatea internaţională trece printr-o perioadă de instabiltate politică. Doresc să fiu parte a procesului de dezvoltare, precum şi de asigurare a păcii şi stabilităţii statului nostru. De asemenea, consider că în virtutea parcursului european al Republicii Moldova, domeniul respectiv îmi oferă diverse posibilităţi şi multă mobilitate în realizarea mea profesională. Sunt pe deplin mulţumită de alegerea mea”, a declarat Cristina pentru sursa citată.

Cea de-a doua tânără, Cătălina Puzur, este studentă la facultatea de Contabilitate de la ASEM. „Visul meu din copilărie a fost să devin inginer în construcţii sau să fac arhitectură, dar realizam că pentru aceasta am nevoie şi de studii economice. De aceea, am depus actele la ASEM şi anume la facultatea de contabilitate, care este una mai practică, exact ceea de ce am eu nevoie. Ştiam c-am să urmez două facultăţi. Totodată, părinţii mei au insistat să fac Economie. Mă simt bine aici, îmi plac materiile”, spune Cătălina.

Cătălina este absolventă a liceului teoretic „Mihai Eminescu” din Chişinău, iar Cristina este absolventa liceului „Mihai Viteazul” din Chişinău.

Foto: studentie.md
studentie.md

Autor: Tatiana Scutaru
Stiri relevante
Top stiri

Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte