Fermierii anunță pentru ziua de joi un protest în fața Președinției: Ultimatumul înaintat Maiei Sandu
Fermierii care și-au scos de două zile tehnica agricolă pe drumurile din câteva raioane se arată dezamăgiți de faptul că președinta Maia Sandu nu i-a chemat la discuții și că legea votată vinerea trecută de către Parlament, prin care plata datoriilor înregistrate de agricultorii a fost suspendată pentru o perioadă de șase luni, nu a fost revăzută.
Potrivit lui Alexandru Bădărău, director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, legea respectivă a fost votată „în grabă și fără consultări cu fermierii”.
Drept urmare, agricultorii anunță un protest în fața Președinției, care va avea loc joi, 19 septembrie, la amiază.
„Vom încerca să discutăm cu șefa statului pe marginea acestei legi, precum și alte subiecte. Totodată, tehnica agricolă rămâne pe marginea traseelor. Vă anunțăm că, mâine, alte raioane se alătură protestelor fermierilor. Președintele republicii să întoarcă astăzi legea înapoi în Parlament ca, la fel în regim de urgență, această lege să fie modificată după cerințele Asociației Forța Fermierilor”, este ultimatumul înaintat Maiei Sandu de către Bădărău.
Menționăm că Guvernul a alocat recent 100 de milioane de lei pentru agricultorii a căror roadă a avut de suferit din cauza secetei din primăvară-vară, iar Paramentul le-a oferit fermierilor un răgaz de jumătate de an pentru a-și restructura datoriile pe care le au.
Agricultorii nu sunt mulțumiți de ajutorul oferit de către stat și protestează de două zile în mai multe raioane.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”