Fenomene ciudate pe cerul Terrei. Ploaia cu „sânge“ şi luminile care i-au speriat pe norvegieni
De-a lungul vremii, omenirea a fost martora unor fenome bizare, greu de înţeles şi de explicat. Chiar dacă între timp au fost găsite explicaţii ştiinţifice pentru unele dintre ele, în cazul altora răspunsurile întârzie încă să apară.
Un fenoment ciudat are loc în Norvegia, în localitatea Hessdalen, acolo unde cerul este luminat de globuri ciudate. Fenomenul a fost pentru prima dată observat în anii 40, iar în anii 80 s-a intensificat tot mai mult, ajungându-se să se înregistreze câte 20-25 de rapoarte săptămânal. În toţi aceşti ani au fost emise diverse ipoteze, însă niciuna nu a fost considerată satisfăcătoare.
Cercetătorii au vorbit despre fenomene datorate unor încărcături electrice sau despre diverse gaze care s-ar afla în atmosfera micii localităţi norvegiene, fără a reuşi să demonstreze vreuna dintre teorii. Adepţii teoriei conspiraţiei cred cu tărie că aceste lumini ar reprezenta OZN-uri, în timp ce pasionaţii de ocultism şi de fenomene paranormale consideră că aici s-ar deschide un portal care ar face legătura cu alte universuri paralele, scrie adevarul.ro.
Ploaia cu sânge care a semănat teroarea printre indieni
Un fenomen terifiant a avut loc în 2013, în India, la Kerala. Popular Sience notează că o ploaie roşiatică, sângerie, i-a speriat pe locuitorii oraşului. Ploaia cu aspect de sânge i-a făcut pe unii dintre ei să creadă că se apropie sfârşitul lumii. În schimb, oamenii de ştiinţă care au studiat fenomenul au ajuns la concluzia că la originea fenomenului ar putea fi sporii unor alge roşii care au fost luaţi din ocean de vânturile puternice, iar apoi au căzut pe pământ în amestec cu o ploaie puternică, pe care au şi colorat-o şi au făcut-o să pară sânge.
Mai aproape de noi, în Serbia, în apropierea oraşului Odzaci, a avut loc un alt fenomen bizar. din Serbia. În 2005, oamenii de pe stradă s-au trezit că plouă cu broaşte. Panica iniţială nu a durat mult, mai ales că fenomenul nu reprezenta o premieră în lume, iar unii dintre martori citiseră, probabil, despre astfel de lucruri. Deşi ciudat, fenomenul are o explicaţie.
Vânturile puternice, asociate de vârtejurile de apă, iau uneori forma unor tornade şi pot să prindă în interior peşti, broaşte şi alte făpturi. Acestea pot să fie în unele cazuri purtate la zeci de kilometri de apele din care au fost luaţi. Atunci când vântul începe să se mai potolească, apa şi animalele captive cad la sol şi de cele mai multe ori produc panică în jur.
„Tornada” de lăcuste
Ceva mai recent, în 2014, un fotograf a surprins la Vila Franca de Xira, în Portugalia, un alt fenomen bizar. Acesta a fotografiat ceva asemănător unei tornade aflate la peste 300 de metri înălţime, dar constituită din insecte. Cercetătorii cred însă că ar putea fi vorba despre o iluzie optică sau de un roi de imens de insecte, cel mai probabil lăcuste, însă nu de un fenomen meteo.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări