Femeia din R. Moldova care a pus pe roate o întreprindere comunală care deserveşte patru sate
„Diana cu apa”. Aşa i se zice Dianei Ninescu din raionul Drochia care, de mai bine de un an, a fost numită directoare a întreprinderii intercomunitare din satul Chetrosu, raionul Drochia.
Şi dacă suntem obişnuiţi că asemenea întreprinderi sunt conduse de bărbaţi, la Dorchia e altfel.
Compania în frunte căreia se află femeia deserveşte 18 mii de locuitori din patru localităţi din zona de nord a R. Moldova. Astfel, oamenii au acum apă la robinet, un serviciu modern de evacuare a gunoiului, iar drumurile pe care merg sunt mai accesibile.
,,Nu vor reuşi să mă dezorienteze din simplul motiv că sunt femeie”
Întrebată care fost cel mai greu moment pe care l-a depăşit, Diana spune că inițial cel mai mult o speria ideea că este femeie şi că nu pricepe mai nimic în chestiile inginereşti, pe care le presupune gestionarea unei astfel de întreprinderi.
„A fost nevoie de cel puţin jumătate de an ca oamenii din jur să-şi schimbe atitudinea neîncrezătoare faţă de mine în calitate de femeie în această funcţie. Iniţial, toţi primarii membri ai acestei întreprinderi nici nu ascultau când încercam să le explic lucruri ce vizau îmbunătăţirea serviciilor la nivel local. Toate acestea până au înţeles că am o abordare constructivă şi nu vor reuşi să mă dezorienteze din simplul motiv că sunt femeie”, spune Diana.
Acum, oamenii din cele patru sate deservite de întreprindere nu ştiu măcar cum arată Diana, deoarece vorbesc cu ea doar la telefon în caz de urgenţe sau clarificări.
,,A făcut minuni”
Primarul Satului Chetrosu, cofondator al Întreprinderii Chetrosu, Ion Prodan, spune că Diana a făcut minuni. „Graţie intervenţiilor reuşite ale directoarei întreprinderii, au fost încheiate contracte de prestare a serviciilor cu toţi agenţii economici şi cu 500 de gospodării. În această perioadă, veniturile întreprinderii au ajuns la 70 mii lei (3500 dolari). Este un început promiţător. Toate graţie faptului că Diana are o abordare constructivă şi cu viziune de lungă durată”, susţine Ion Prodan.
,,Cu adevărat mă simt mândră că am reuşit să fac funcţională această întreprindere. Asta înseamnă o viaţă mai bună pentru bătrâni şi nu numai, care aduceau apă de la fântâni de la jumătate de kilometru distanţă, pentru mamele care îşi duc acum copii la grădiniţă pe drumuri nivelate, pentru toată populaţia care trăieşte într-un mediu mai curat, graţie evacuării gunoiului”, spune Diana.
Întreprinderea a fost creată cu sprijinul acordat de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), sprijinit de Guvernul Danermarcei.
Întreprinderea intercomunitară – premieră absolută şi necesitate acută
„Pentru R. Moldova, o întreprindere intercomunitară reprezintă o premieră absolută şi o necesitate acută”, susţine consultantul PNUD Ghenadie Ivaşcenco. În lipsa unei organizării eficiente în prestarea serviciilor comunale, majoritatea absolută a locuitorilor R. Moldova nu au acces la servicii comunale elementare. „În rezultat, marginile satelor sunt invadate de gunoişti neautorizate, iar ecologia este un subiect tot mai problematic. În iarna anului 2013, sute de sate din R. Moldova au rămas blocate în nămeţi pentru zile şi săptămâni, pentru că nu deţineau nici cele mai elementare instrumente de întreţinere a drumurilor”.
În 2015, cu sprijinul PNUD şi al Cancelariei de Stat, au fost create zece astfel de companii. Astfel, primării învecinate s-au aliat pentru a presta în comun servicii comunale, de care beneficiază peste 120 de mii de locuitori din mai multe zone ale ţării.
Potrivit consultantului PNUD, cele zece întreprinderi au fost dotate cu tehnică şi echipament: „Însă, cea mai mare provocare a fost asigurarea funcţionalităţii acestora. O astfel de companie trebuie gestionată de un lider talentat, altfel e sortită eşecului. Cazul Chetrosu este unul de succes, în mare parte graţie perseverenţei Dianei Ninescu”, conchide Ghenadie Ivaşcenco.
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”
Anatol Șalaru, sprijin pentru Adrian Dupu, candidat PNL la Senatul României: „Activitatea sa în Republica Moldova este extraordinară”
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri