Feicniuz: Dodon a achitat două amenzi pentru fumat și nepurtarea măștii
Trustia, elegii politikoase
Mascați și cascați până la adânci bătrâneți
Accesând involuntar site-ul dodonia.md, am reperat instantaneu următoarea știre: „Președintele Igor Dodon a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat și nepurtarea măștii de protecție în spații închise", a anunțat Președinția.
Potrivit informării, președintle a plătit sâmbătă cele două amenzi prin intemediul platformei ghiseul.md.
„Președintele Igor Dodon a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.md, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, au transmis reprezentanți ai Președinției.
Conform acestora, președintele consideră că „regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”.
O poză în care președintle fumează, în biroul său, a devenit virală. Igor Dodon a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naştere şi că, dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.
„Este o poză de ziua mea, după ora 15.00, că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit, i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc", a declarat președintle Igor Dodon, vineri seară, pentru Accent TV.
Procurorul general independent Alexandr Stoianoglo a anunțat că va investiga operativ cine e autorul fotografiei și a scurgerii de informație în rețelele sociale.
Am lecturat rândurile de mai sus a doua oară și nu-mi venea să cred, am rămas stupefiat profund: cum poate președintele unei statalități care abia se ține pe picioare să fie amendat într-un asemenea hal, în condițiile în care el și familia sa se alimentează cu conserve și părinții lui sunt nevoiți să-l ajute să supraviețuiască material. Și chiar dacă mai postează el câte o fotografie în care apare, de obicei, alături de veterani înveterați, fără mască de protecție în spații închise, toată lumea înțelege că nu e un îndemn la încălcarea legilor, ci o manifestare de curaj prezidențial, de eroism civic. Dodon, spre deosebire de omologii săi din lumea întreagă, nu se teme de Covid-19! Îl sfidează în flagrant! Iar noi, în loc să-l decorăm, îl pedepsim. Ne-am făcut de râs în lumea întreagă, după miliard e a doua gafă care va marca identitatea noastră statală confuză și șubredă.
Știrea mi-a provocat și unele nedumeriri: știam că Dodon, ca patriot adevărat, preferă ghiurghiul de producție proprie, și faptul că le-a propus colegilor bere și whisky semăna cu o trădare ordinară pe plan cultural-civilizațional pravoslavnic. În afară de aceasta, pe masă lipseau căpșunele, ceea ce mi s-a părut nefiresc, o cvasitrădare gastronomică.
Oripilat, am pus în funcție motoarele de căutare și am navigat cât mai departe cu putință de acest site ignobil ca să dau iarăși de o știre cu același titlu, doar că, în loc de Dodon, figura Ludovic Orban, premierul încercat al României: „Ludovic Orban, amendat cu 3.000 de lei pentru fumat în spații închise și nepurtarea maștii”. „Premierul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, două amenzi, în valoare cumulată de 3.000 de lei, pentru fumat și nepurtarea măștii de protecție în spații închise", a anunțat Guvernul. Etcetera.
Apele s-au limpezit pe dată: prima știre era un feicniuz, premierul României a achitat amenda de 3 000 lei și a băut whisky cu colegii săi miniștri, iar un terorist-feicniuzist a înlocuit numele Orban cu Dodon. Nu putea Dodon să plătească amendă ca un muritor de rând, ca un terchea-berchea, el e patriot, el este garantul statalității! Dacă românii vor să-și bată joc de premierul lor jigărit și anemic, n-au decât. Noi însă nu vom permite ca pșâdintele nostru duracellic și dolofan să fie amendat. Adevăr a grăit premierul Chicu, vom muri de foame, dar nu vom accepta regulile UE. Noi avem mândria noastră națională, pe care o întruchipează Dodon. El nu are nevoie de mască de protecție, fiindcă el îi mascat de la natură.
Acum stau și mă gândesc ce va fi dacă savanții nu vor reuși să găsească vaccin pentru Covid-19, iar mâine apare pericol de asteroizi? Ne vor obliga să purtăm căști în spații deschise? Deci în spații închise - cu măști, în spații deschise cu căști, mascați și cascați până la adânci bătrâneți?
Al vostru protimistoclu, djebelean, Ion Buraga.
OPINII // Primul tur al prezidențialelor din România: între votul ferm împotriva Rusiei, dat pe malul stâng și votul de protest din dreapta Prutului
Valeriu Saharneanu // La alegerile prezidențiale din România a învins, în primul tur, candidatul „de după colț”
Marcel Ciolacu și-a recunoscut înfrângerea, a felicitat-o pe Elena Lasconi și și-a anunțat DEMISIA din funcția de președinte al PSD