Federația Rusă intenționează să declanșeze o criză umanitară în Transnistria: Guvernul de la Chișinău cere Parlamentului instituirea STĂRII de URGENȚĂ în R. Moldova pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian: „Este posibilă apariția unei situații mult mai complicate decât cea din noiembrie 2022, atunci când, pe lângă riscurile aferente malului drept, ne-am putea confrunta cu o situație umanitară complicată pentru populația de pe malul stâng al Nistrului, care ar putea rămâne atât fără gaz, cărbune, cât și energie electrică”
Guvernul îi solicită Parlamentului instituirea stării de urgență în R. Moldova începând cu 16 decembrie 2024, pentru o perioadă de 60 de zile.
Decizia a fost aprobată astăzi de membrii Cabinetului de miniștri, la recomandarea Comisiei pentru Situații Excepționale. Premierul Dorin Recean a dat asigurări că Guvernul are pregătite „toate scenariile de contingență” pentru a acționa în caz de urgență.
Potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, cei circa 300 de mii de cetățeni moldoveni din regiunea transnistreană a R. Moldova ar putea rămâne atât fără gaz, cărbune, cât și fără energie electrică de la 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul privind tranzitarea gazelor naturale rusești a teritoriului Ucrainei.
Oleg Serebrian a arătat că, deși „Gazprom” are rută alternativă de livrare a gazelor și este obligat, conform contractului pe care l-a semnat cu „Moldovagaz”, să aducă gazele până la hotarul R. Moldova, intenția rușilor ar fi să genereze o criză umanitară.
„Sistarea furnizării de gaze naturale către regiunea transnistreană de către Gazprom în baza contractului existent între Moldovagaz și Gazprom, va genera o iminentă criză umanitară în regiunea transnistreană, precum și riscuri inevitabile pentru asigurarea stabilității sectorului electroenergetic pe întreg teritoriul R. Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului. La momentul actual, în regiune locuiesc circa 300 de mii de cetățeni moldoveni care riscă să se confrunte cu o situație fără precedent, când, la mijloc de iarnă, ar putea rămâne fără gaz și energie electrică. Consecințele unor astfel de împrejurări sunt foarte grave, iar responsabilitatea Guvernului este de a face tot ce-i stă în puteri pentru a evita sau a reduce din efectele acestui risc, impus de dorința Gazprom de a lăsa regiunea fără gaze naturale. În timp ce malul drept și-a asigurat securitatea aprovizionării cu gaze naturale și liberalizarea pieței, consumatorii de pe malul stâng sunt în continuare dependenți de o singură sursă de import – Gazprom. Conform prevederilor acestui contract, Gazprom are obligația de a asigura livrarea gazelor naturale la hotarul cu R. Moldova până la 30 septembrie 2026. Chiar dacă infrastructura de transport al gazelor naturale existentă permite asigurarea transportului de gaze naturale necesare pentru acoperirea consumului R. Moldova pe ambele maluri ale Nistrului, există riscuri privind capacitatea financiară a consumatorilor de pe malul stâng de a achiziționa la prețuri de piață gaze naturale și energie electrică generată de MGRES”, a declarat vicepremierul Serebrian în cadrul ședinței de Guvern.
Oficialul a adăugat că MGRES dispune de stocuri de cărbune care ar putea acoperi doar consumul energiei electrice al regiunii transnistrene pentru o perioadă între 30 și 50 de zile. Aceste stocuri sunt estimate la 69,3 mii de tone, dar calitatea cărbunelui care este depozitată la MGRES nu se cunoaște. În lipsa MGRES, aprovizionarea cu energie electrică a R. Moldova depinde direct de importurile din zona de ofertare ENTSO-E și, în special, din România.
CITIȚI și DOC // 29 de scenarii și măsuri concrete de intervenție, în caz de criză în domeniul electroenergetic: „Scenariile de criză sunt grupate în funcție de cauza care generează criza - lipsa de combustibil, atacuri asupra infrastructurii energetice...”
„În ultimele luni, și România se confruntă cu deficit de energie electrică, acoperit din importuri ce pot atinge până la 35% din consum. În acest sens, pericolul major îl reprezintă faptul că, în afară de malul drept, deficit de energie electrică poate fi înregistrat și pe teritoriul regiunii transnistrene a R. Moldova, manifestată în cel mai bun caz printr-un consum necontrolat al energiei electrice preluate din România”, atenționează Oleg Serebrian.
Potrivit vicepremierului, războiul și agresiunea rusă din Ucraina a schimbat total situația privind piața de electricitate din R. Moldova. Dacă, până în 2022, R. Moldova își putea echilibra alimentarea cu energie electrică din Ucraina, de atunci avem doar două surse – MGRES și linia de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești – MGRES – Chișinău.
„Situația este agravată de bombardarea continuă a capacităților de producere și transportare a energiei electrice din Ucraina, în special cele din preajma graniței cu R. Moldova, care pun presiune pe sistemul energetic din toată regiunea. Având în vedere cele menționate, este posibilă apariția unei situații mult mai complicate decât cea din noiembrie 2022, atunci când, pe lângă riscurile aferente malului drept, ne-am putea confrunta cu o situație umanitară complicată pentru populația de pe malul stâng al Nistrului, care ar putea rămâne atât fără gaz, cărbune, cât și energie electrică. Instrumentele legale disponibile și competențele Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova în acest context nu sunt suficiente pentru depășirea situației excepționale în cazul în care Gazprom va stopa livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană a R. Moldova”, a arătat Oleg Serebrian înainte de a propune instituirea stării de urgență în R. Moldova.
Prim-ministrul Dorin Recean a adăugat că discuțiile din spațiul public despre faptul că „un oarecare tranzit se întrerupe” sunt eronate.
„Nu asta este problema. Există căi de livrare a gazului natural către R. Moldova, în general, și către stânga Nistrului, în particular. Dacă această intenție a Rusiei, a Gazprom-ului se va materializa (de a nu furniza gaze – n.r.), ea se va solda cu o criză umanitară care vin din două surse. Prima ține de lipsa de resurse energetice pentru necesitățile de bază acum, în mijloc de iarnă, pentru încălzire, pentru asigurare cu energie electrică, infrastructură, pentru că fără energie electrică nici măcar apă nu poți să ai la robinet. Al doilea lucru este lipsa de venituri pentru peste 160 de mii de oameni pentru ca să-și cumpere bunurile de bază. Acesta este contextul și acestea sunt problemele pe care trebuie să le rezolve Guvernul R. Moldova. De asta ne adresăm Parlamentului. Guvernul are toate scenariile de contingență pregătite și, în acest context, vom solicita Parlamentului instituirea stării de urgență pentru 60 de zile din 16 decembrie”, a punctat șeful Guvernului de la Chișinău.
Compensații pentru căldură: Gospodăriile cu imobile în valoare de peste 2,5 milioane de lei, venituri de peste 300 000 de lei sau consum de gaz ce depășește 350 de metri cubi lunar NU sunt eligibile
O companie aeriană low cost deschide o bază operațională pe Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv curse spre Lisabona, Alicante sau Palma de Mallorca
„Chirița în concert”: Ada Milea, spectacole de excepție timp de patru zile la Chișinău