FC Sheriff merge pe „teatrul viselor” din Manchester fără antrenor. Patronul echipei nu a digerat ÎNFRÂNGEREA cu Petrocub Hâncești, iar croatul Stjepan Tomas a fost nevoit să DEMISIONEZE


Antrenorul Stjepan Tomas a demisionat astăzi, 25 octombrie, de la cârma campioanei FC Sheriff, după înfrângerea din campionat, 0-1, cu Petrocub Hâncești. Demisia croatului are loc cu două zile înainte de partida retur cu Manchester United din grupele Europa League.
Potrivit unui comunicat de presă al FC Sheriff, antrenorul ar fi decis să plece în urma înfrângerii neașteptate cu Petrocub Hâncești. Astfel, Tomas și-ar fi asumat acest eșec, deși echipa sa rămâne oricum pe primul loc în campionatul din R. Moldova.
„Se pare că jucătorii mei se gândesc deja la meciul din Manchester și nu au fost concentrați. Îmi asum vina pentru înfrângere”, a declarat Tomas imediat după înfrângerea de la Hâncești. Tehnicianul nu a admis nicio clipă că intenționează să demisioneze. Potrivit unor surse, patronul echipei FC Sheriff, Victor Gușan, nu a digerat ușor eșecul și l-ar „rugat” pe croat să plece.
Amintim că Stjepan Tomas a construit o nouă echipă practic de la zero, după ce aproape toți jucătorii care au evoluat în sezonul 2021/2022 în grupele Ligii Campionilor și în play-off-ul Ligii Europa au plecat de la echipă. Croatul a reușit să califice echipa în grupele Europa League, unde în meciul de debut a reușit o victorie cu Omonia Nicosia.









































































