FBI a lansat o anchetă privind o presupusă „tentativă de asasinare” a lui Donald Trump, după ce s-au tras focuri de armă la un club de golf al fostului președinte
Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, este în siguranță, după ce duminică Secret Service a dejucat ceea ce FBI a calificat drept o aparentă tentativă de asasinat în timp ce acesta juca golf pe terenul său din West Palm Beach, Florida, transmite Reuters.
Agenții Secret Service au văzut și au tras asupra unui bărbat înarmat aflat în tufișuri la marginea terenului de golf, la câteva sute de metri de locul în care juca Trump, au declarat reprezentanți ai forțelor de ordine. Suspectul a lăsat la fața locului o pușcă de asalt de tip AK-47 și alte obiecte și a fugit într-un vehicul, dar a fost arestat ulterior.
Suspectul a fost „relativ calm” în momentul reținerii, a declarat șeriful William D. Snyder, relatează CNN.
„Nu arăta prea multe emoții. Nu a întrebat: „despre ce este vorba?”, a spus șeriful.
Snyder a spus că suspectul, căruia încă nu i s-a făcut public numele, era înarmat când polițiștii l-au scos din mașină.
Donald Trump a transmis că este „bine” și că nu va „ceda niciodată”.
Atentatul la viața lui Trump a avut loc la doar două luni după ce acesta a fost împușcat la un miting de campanie în Pennsylvania, suferind o rană minoră la urechea dreaptă.
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi