20:34:30 28.11.2024
Stiri

FARISEISM // Adevărul pe care Voronin, Greceanâi și Dodon încearcă să îl ASCUNDĂ

Politică 08.11.2014 09:30 Vizualizări4183 Autor: Mariana Rață
FARISEISM // Adevărul pe care Voronin, Greceanâi și Dodon încearcă să îl ASCUNDĂ


DUPLICITATE// Au dat jurăminte de învestire în funcții de a duce R. Moldova în Uniunea Europeană, iar astăzi ne îndeamnă spre Uniunea Vamală

Au umplut toată Moldova de bannere antieuropene în încercarea de a face din Uniunea Europeană o sperietoare pentru cetățeni, cu toate acestea, aprigii antieuropeni de astăzi Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Vladimir Voronin erau cu câțiva ani în urmă militanți înfocați ai integrării europene a R. Moldova. Dodon era convins de beneficiile semnării Acordului de Liber Schimb cu UE, Greceanîi, în discursul de candidat la funcția de președinte al R. Moldova, în 2009, promitea continuarea cursului proeuropean de dezvoltare a țării, iar Vladimir Voronin a insistat ca în statutul Partidului Comuniștilor să fie introdus un punct care să prevadă că partidul pledează pentru integrarea europeană.

„Altceva”-ul lui Dodon

Astăzi, numele lui Igor Dodon este asociat cu lupta înverșunată împotriva integrării europene a R. Moldova. „Integrarea europeană sună bine, dar arată rău. Semnarea Acordului de Asociere cu UE va crea haos, dezbinare și vom pierde țara. Moldova are nevoie de altceva”, ne repetă de zeci de ori pe zi, timp de mai bine de jumătate de an, liderul socialiștilor de la toate posturile TV din republică, unde minutul de publicitate se ridică la câteva mii de euro.

Cu doar șapte ani în urmă, Dodon credea însă „altceva” despre Acordul care a legiferat apropierea R. Moldova de UE.

Într-un document semnat de politician în 2007, pe când acesta era ministru al Economiei și Comerțului, Dodon pleda pentru semnarea Acordului de Liber Schimb cu UE, pe care îl considera unul foarte avantajos pentru R. Moldova.

Actualul lider al partidului care astăzi ne cheamă în Uniunea Vamală îl convingea atunci peministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene despre avantajele „negocierii unui Acord de Liber Schimb numai în cadrul unui Acord European de Asociere, care conține componente suplimentare pentru dezvoltarea și accesul la surse și fonduri de finanțare”.

„Uniunea Vamală, o utopie”

Acesta nu este singurul exemplu care trădează fățărnicea lui Dodon. În 2011, în cadrul unui interviu TV, liderul socialiștilor declara că aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală nu este posibilă, atâta timp cât R. Moldova nu are hotare comune cu țările care fac parte din această uniune.

„Este neprofesional să vorbești că putem fi membri ai Uniunii Vamale prin portul Giurgiulești. Este o utopie să vorbești despre faptul că vom deveni membri ai acestei Uniuni, atât timp cât nu avem o frontieră comună. Iar pe cei care spun să facem un referendum în acest sens îi întreb: Cum veți face asta?”, afirma Dodon cu trei ani în urmă, pentru ca astăzi să ceară chiar el organizarea unui referendum în această chestiune.

Fidelă vectorului integrării europene

Alături de Dodon, aceleași teze le împărtășește astăzi și fostul premier Zinaida Greceanîi, cap de listă electorală la socialiști.

Greceanîi s-a angajat în câteva rânduri în public să ducă R. Moldova în Uniunea Europeană. Prima dată a făcut-o în 2008, în discursul de numire în funcția de prim-ministru al R. Moldova.

„Fideli vectorului integrării europene, conștientizăm că acest program de guvernare va fi temelia viitoarelor relații dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Înțelegând că obținerea statutului de membru al Uniunii Europene este o sarcină de perspectivă, suntem ferm convinși că pașii, pe care intenționăm să îi facem în direcția integrării europene, vor produce un impact benefic semnificativ asupra calității vieții la noi în țară”, promitea Greceanîi în fața celor 101 deputați.

Angajamentul lui Greceanîi

În 2009, antieuropeana de astăzi își relua promisiunile proeuropene în discursul de candidat la funcția de președinte al R. Moldova.

„Moldova trebuie sa întreprindă o serie de măsuri în contextul Planului de acțiuni RM-UE și săsemneze noul acord cu UE, care trebuie să prevadă aderarea ca membru asociat la UE, libertatea circulației cetățenilor în spațiul european, precum și o cooperare mai strânsă”, își prezenta Greceanîi planurile pe care spera să le realizeze până în 2013 și care au fost transpuse în viață de actuala guvernare.

Există multe probe care demonstrează că Zinaida Greceanîi a pledat pentru integrarea europeană a R. Moldova. Chiar și fostul șef al Delegației UE în R. Moldova, DirkSchuebel, recunoștea acum un an căUE a avut o experienţă bună de colaborare cu Greceanîi pe vremea când era prim-ministru.

Rafalele lui Vladimir Voronin

Un antieuropean astăzi, liderul comuniștilor Vladimir Voronin avea o cu totul altă viziune atunci când se afla la guvernare. În 2005, alături de președintele României, Traian Băsescu, și președintele Georgiei, Mihail Saakașvili, liderul comuniștilor convingea poporul despre importanța integrării europene. La indicația lui, în acel an, Ministerul Afacerilor Externe a fost redenumit în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar în 2008, în statutul Partidului Comuniștilor a fost introdus un nou punct: „PCRM pledează pentru integrarea europeană, pentru reformarea ţăriişisocietăţii în conformitate cu standardele democratice juridice, economice şi sociale”.

„Rafalele împrospătătoare ale revoluţiilor europene, revoluţii de importanţă hotărâtoare, din Gruzia (Georgia – n.r.)şi Ucraina, au umplut cu aer şi pânzele democraţieimoldoveneşti. Şi astăzi Moldova nu înaintează de una singură pe calea sa mult prea anevoioasă spre Europa. Calea aleasă de noi spre Europa reprezintă şi o speranţă pentru sutele de mii de cetăţeni ai noştri din Transnistria de a ajunge să aibă parte de drepturi, de securitate şi de bunăstare în cadrul unei ţări unite”, rostea Voronin de la tribuna centrală a Parlamentului din discursul său de învestitură în funcția de președinte al republicii, pe 7 martie 2005.

Lauri europeni pentru șeful comuniștilor

Meritul lui Voronin și al PCRM în inițierea apropierii de UE este recunoscut și de oficialii europeni. Aflat într-o vizită la Chișinău, președintele Comitetului Economic și Social al Uniunii Europene, Henri Malosse, a declarat că liderul comuniștilor i-a spus că el este cel care a inițiat procesul de apropiere a R. Moldova de UE.

„Noi, în 2002, am vorbit prima dată de UE, cine a semnat primul acord cu UE? Noi! Cine a obţinut regimul asimetric de comerţ? Noi! Cine a deschis misiunea EUBAM? Noi! Cine a deschis Ambasada Ungariei, Centrul unic de vize?Noi!”, se bătea cu pumnii în piept Voronin la o emisiune TV din acest an, lăsând să se înțeleagă că, dacă era la guvernare, ar fi semnat și Acordul de Asociere cu UE, doar că l-ar fi negociat mult mai bine.

Articol publicat în ediţia print a Ziarului NAŢIONAL din 31 octombrie

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md