20:50:57 19.12.2024
Stiri

Fără zăpadă de Crăciun: Europa are tot mai puţine zile geroase. Continentul se încălzeşte cel mai repede la nivel global

Actualitate 19.12.2024 18:28 Vizualizări229 Autor: Ziarul National
Fără zăpadă de Crăciun: Europa are tot mai puţine zile geroase. Continentul se încălzeşte cel mai repede la nivel global Shutterstock

Schimbările climatice se manifestă prin ierni mai calde, în special în Europa, cu mult mai multe zile cu temperaturi peste 0 grade Celsius, ceea ce poate avea consecinţe asupra turismului, agriculturii sau sănătăţii, potrivit unui studiu realizat de Climate Central şi publicat marţi.

Institutul de cercetare american estimează că peste o treime (44) din cele 123 de ţări şi aproape jumătate (393) din cele 901 oraşe analizate au pierdut anual cel puţin echivalentul unei săptămâni de zile de îngheţ din cauza încălzirii provocate de activităţile umane, transmite AFP, citată de Agerpres.

Analiza se concentrează pe temperaturile minime înregistrate între lunile decembrie şi februarie - care corespund iernii în emisfera nordică - în deceniul 2014-2023.

Ea se bazează pe date observaţionale, care au fost comparate cu o simulare a unei clime care nu ar fi fost afectată de încălzirea generată de utilizarea masivă a cărbunelui, petrolului şi gazului.

Studiul concluzionează că schimbările climatice au crescut în mod special numărul zilelor de iarnă cu temperaturi pozitive în Europa, continentul care se încălzeşte cel mai rapid la nivel global. Cele mai afectate ţări sunt Danemarca şi statele baltice.

Franţa a înregistrat, la rândul ei, cel puţin 10 zile suplimentare cu temperaturi de peste 0 grade Celsius pe an în ultimul deceniu, cu o tendinţă mai pronunţată în nord şi est.

„Zăpada, gheaţa şi vremea rece, simboluri ale sezonului de iarnă, dispar rapid în multe locuri, ameninţând ecosistemele, economiile şi tradiţiile culturale", a subliniat Kristina Dahl, coordonator ştiinţific la Climate Central.

În plus, aceste zile de iarnă geroase sunt „cruciale" pentru o serie de sectoare, de la sporturile de iarnă la producţia de apă potabilă, care depind de cantitatea de zăpadă acumulată, a remarcat ea.

Autorii studiului subliniază şi consecinţele asupra sănătăţii: frigul ajută la reglarea populaţiilor de insecte purtătoare de boli, precum ţânţarii şi căpuşele, în timp ce iernile mai scurte favorizează răspândirea polenului - şi, implicit, a alergiilor.

Agricultura poate fi şi ea afectată de acest fenomen, în special în ceea ce priveşte cultivarea unor fructe, precum merele sau piersicile, care necesită perioade prelungite de temperaturi scăzute, arată studiul.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

09.12.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pent...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md