Facebook a oprit dezvoltarea proiectului Instagram Kids
Facebook întrerupe dezvoltarea proiectului Instagram Kids, după ce compania a fost presată de autorităţile şi grupurile de advocacy din SUA.
Instagram a oprit procesele de creare a unei platforme dedicate copiilor, a declarat luni aplicaţia deţinută de gigantul american Facebook, mişcarea venind pe fondul unui val de critici cu privire la implementarea proiectului.
Instagram Kids intenţiona să ceară aprobarea părinţilor în vederea creării unui cont şi ar fi furnizat conţinut fără reclame şi adecvat vârstei utilizatorilor. Însă autorităţile din Statele Unite şi grupurile americane de advocacy i-au solicitat companiei-mamă să renunţe la planurile de lansare, citând o serie de probleme de securitate.
„Nu vom înceta să presăm Facebook decât în momentul în care va renunţa complet la proiect”, spune Josh Golin, director executiv al grupului de advocacy Fairplay.
Instagram a declarat că dezvoltarea unei platforme pentru copii reprezenta o decizie corectă, însă a anunţat recent că va întrerupe procesele de creare a aplicaţiei şi se va concentra asupra uneltelor de supraveghere ale părinţilor.
„Realitatea este că tinerii se află deja în mediul online şi suntem de părere că dezvoltarea unor experienţe potrivite vârstei, create special pentru copii reprezintă o variantă mult mai bună pentru părinţi”, reiese dintr-o declaraţie a Instagram.
Luna acesta, The Wall Street Journal a publicat un raport prin care sugera că Instagram exercită un impact negativ asupra adolescenţilor, cu precădere în rândul adolescentelor. Totodată, publicaţia a scris să Facebook a făcut puţine eforturi în ceea ce priveşte soluţionarea problemei.
În schimb, compania lui Mark Zuckerberg a declarat că raportul este inexact.
Sursa: descopera.ro
Aditivul alimentar E171, folosit în mod special în paste tartinabile, supe, sosuri pentru salate sau suplimente alimentare, interzis în R. Moldova, la fel ca în UE: ANSA sporește controalele
CSE, măsuri URGENTE pentru a nu admite deconectarea energiei electrice după 1 ianuarie 2025. Unele întreprinderi își vor schimba PROGRAMUL de lucru, iar administratorii clădirilor publice și unităților comerciale vor limita iluminatul cu 30%
Îndemnul Maiei Sandu pentru cetățenii R. Moldova, în contextul situației de pe piața energetică: „Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare – ne ajută să economisim energie și să reducem costurile”