21:16:00 23.04.2025
Stiri

Facebook a decis INTERZICEREA acestui tip de postări

Știri 29.03.2019 18:00 Vizualizări2131
Facebook a decis INTERZICEREA acestui tip de postări

Compania Facebook Inc. va interzice distribuirea de postări care sugerează „naţionalismul alb” şi separatismul pe platformele pe care le gestionează, în urma criticilor primite în urma atacului armat din Noua Zeelandă, relatează BBC, preluat de Mediafax.

Compania a anunţat, miercuri, că va bloca „lauda, susţinerea şi reprezentarea naţionalismului alb şi al separatismului” pe Facebook şi Instagram, începând de săptămâna viitoare.

De asemenea, gigantul tehnologic a anunţat că îşi va îmbunătăţi metodele de identificare şi blocare a materialelor distribuite de grupările teroriste.

Utilizatorii Facebook care caută termeni ofensatori vor fi redirecţionaţi spre o organizaţie caritabilă care combate extremismul extrem.

Reţeaua socială a fost supusă la o presiune ridicată din partea grupurilor umanitare după ce autorul atacurilor armate din moscheile din Noua Zeelandă a distribuit live incidentul pe Facebook.

Compania a permis până acum conţinutul naţionalist „alb” deoarece nu l-a perceput drept rasist.

Într-un comunicat publicat miercuri pe blogul oficial, Facebook a transmis că în urma consultaţiilor cu „membri ai societăţilor civile şi academice” a ajuns la concluzia că naţionalismul alb nu poate fi separat de supremaţia albă.

În urma atacurilor armate din Noua Zeelandă, mai mulţi lideri mondiali au cerut companiilor social media să adopte o poziţie mai responsabilă faţă de materialele extremiste distribuite pe platformele lor.

Sursa: descopera.ro

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte