Exporturile R. Moldova, mai mici de două ori decât importurile: România cumpără peste o treime din produsele noastre
R. Moldova a exportat, în perioada ianuarie - septembrie curent, mărfuri în sumă de peste trei miliarde de dolari, cu 8% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2022. Importurile din nouă luni ale anului curent au depășit suma de 6,4 miliarde de dolari, și ele fiind mai mici cu 4,8% decât în ianuarie - septembrie 2022.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene s-au ridicat la peste 1,925 de miliarde de dolari, deținând o pondere de 63,9% în totalul exporturilor.
Pe piața țărilor CSI am vândut, în ianuarie - septembrie 2023, mărfuri în sumă de 720,6 milioane de dolari, care echivalează cu o cotă de 23,9% în totalul exporturilor.
Mai mult de o treime din mărfurile și produsele autohtone au ajuns pe piața României - 34,2%, în top urmând Ucraina - 16,3%.
Pe locul trei se regăsește Italia unde 6,7% din produsele noastre au fost exportate, urmând Germania - 5,4%, Cehia - 3,8% și abia pe locul șase Federația Rusă - 3,6%.
Mărfurile și produsele exportate sau reexportate de R. Moldova:
Potrivit datelor BNS, din totalul importurilor, 48,5% îi revin Uniunii Europene, iar 18,4% - spațiului CSI.
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch