19:23:35 22.11.2024
Stiri

FOTO // EXPLOZIE într-un bloc din Cantemir. Un minor este în stare GRAVĂ

Social 04.05.2015 10:00 Vizualizări3701 Autor: Galina Munteanu


UPDATE 11:50: Pe lângă cele trei apartamente distruse, au mai fost înregistrate pagube și în celelalte locuințe din scară. În total, 20 de apartamente au avut de suferit. 33 de locatari ai blocului vor fi cazați în incinta gimnaziului „Mihai Eminescu" din Cantemir.

La fața locului se află și conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, care monitorizează situația în teren și vorbesc cu persoanele care au locuințele avariate.

Ambulanțele SMURD din sudul țării sunt la fața locului pentru acordarea ajutorului persoanelor care au nevoie. A fost constituită și o comisia locală pentru situații excepționale, pentru a stabili toate consecințele și pagubele exploziei.

UPDATE 11.30: Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, cele trei persoane care au avut de suferit în urma deflagrației de la Cantemir s-au dovedit a fi un băiat în vârstă de 23 de ani, care a suferit arsuri pe o suprafață de 95 de procente din suprafața corpului și este în stare gravă. Femeia de 55 de ani a suferit contuzii, iar fata de 16 ani - fracturi ale cutiei toracice. Ultimele două persoane sunt în stare medie. Suprafața apartamentelor distruse este în total de aproape 200 de metri pătrați.

O explozie puternică a zguduit, în această dimineață, o clădire cu cinci etaje de pe strada Trandafirilor din orașul Cantemir. Deflagrația, într-un apartament de la etajul patru, a avut loc în jurul orei 6.13.

Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, explozia din apartamentul de la etajul patru a generat focare de ardere în trei apartamente de la etajele 3, 4, 5, iar tavanul apartamentului de la etajul 3 s-a prăbuşit.

Patru autospeciale și 20 de pompieri și salvatori au localizat incendiul. În urma deflagraţiei, trei persoane s-au ales cu traume.

Pe moment, pompierii efectuează lucrări de stingere a focului din locuinţele cuprinse de flăcări.

Toate circumstanţele şi cauza producerii deflagraţiei urmează să fie stabilite.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md