Exploatarea Bacului din punctul de trecere Cosăuți – Iampoli ar putea fi suspendată
Bacul din punctul de trecere Cosăuți-Iampoli ar putea să-și sisteze activitatea, dacă proprietarul acestuia nu va înlătura defecțiunile tehnice.
Amintim că, în dimineața zilei de 30 octombrie curent, mai mulți pasageri ai Bacului, care face legătura navală între satul Cosăuți, raionul Soroca, și localitatea ucraineană Iampoli, au fost nevoiți să staționeze timp de circa jumătate de oră pe râul Nistru, în apropiere de malul ucrainean.
Potrivit informațiilor căpitanului portului Giurgiulești, Victor Andrușca, incidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la dispozitivul ce asigură deplasarea. Defecțiunea a fost remediată și, la scurt timp, ambarcațiunea a început să funcționeze în regim normal.
Potrivit lui Andrușca, în urma controlului efectuat la Bacul Cosăuți-Iampoli pe data de 21 octombrie curent, inspectorii de navigație civilă au constatat că acesta funcționa în lipsa Certificatului tehnic la starea bună de navigabilitate și a Certificatului privind proprietatea asupra navei, precum și alte neajunsuri. Certificatul tehnic al Bacului a expirat la finele lunii septembrie.
Tot pe data de 21 octombrie, proprietarul Bacului a fost avertizat să efectueze revizia tehnică, în decurs de șapte zile lucrătoare, în caz contrar urmând să i se sisteze activitatea. Autoritățile au evitat să oprească imediat activitatea Bacului pentru a nu pune în dificultate transportul internațional de pasageri și mărfuri între R. Moldova și Ucraina la punctul de trecere Cosăuți-Iampoli.
Bacul din punctul de trecere Cosăuți-Iampoli este administrat de agenți economici privați.
Mâine, 3 noiembrie, Comisia Căpităniei se va deplasa iarăși la Cosăuți pentru a examina starea tehnică a Bacului. În cazul în care operatorul de transport naval nu va dispune de Certificatul de stare bună de navigabilitate, exploatarea Bacului prin cablu Cosăuți-Iampoli va fi suspendată.
Muzeul Național de Artă al Moldovei va marca inedit aniversarea a 85-a de la fondare: Lucrări cunoscute, animate în AR și VR
ȘTIAȚI CĂ... aproximativ 80% din populația R. Moldova este alimentată cu apă din fluviul Nistru, iar capitala este dependentă în proporție de 98% de aceeași sursă: Cum a fost evitată o criză de apă vara trecută, când am avut o secetă severă
Peste 11 400 de familii din R. Moldova vor primi indemnizații unice în valoare de câte 3 300 de lei