15:10:47 19.04.2025
Stiri

Explicațiile coaliției PSRM-PD privind BOICOTAREA ședinței Parlamentului: „Autoritățile au interzis aflarea în grupuri mai mari de trei persoane...”

Politică 02.04.2020 16:01 Vizualizări1909
Explicațiile coaliției PSRM-PD privind BOICOTAREA ședinței Parlamentului: „Autoritățile au interzis aflarea în grupuri mai mari de trei persoane...”

Deputații coaliției PSRM – PD susțin că sprijină în totalitate măsurile social-economice asumate de Guvernul Chicu și din acest motiv nu s-au prezentat astăzi în Parlament, unde urma să fie prezentată decizia Cabinetului de miniștri privind asumarea de răspundere pentru modificarea mai multor legi, inclusiv rectificarea bugetului de stat.

„Partidul Democrat regretă situația creată astăzi, în plină criză, la Parlament de fracțiunile de opoziție. Fracțiunea PD nu s-a prezentat astăzi la ședință pentru că măsurile economice au fost discutate pe platforma Consiliului Coaliției. Exercițiul de astăzi (prezentarea asumării) nu presupune sesiune întrebări-răspunsuri, deci nu are rost prezența fizică a deputaților acolo, mai ales că există riscuri pentru răspândirea virusului. Anterior, autoritățile au interzis aflarea în grupuri mai mari de trei persoane. Nu este rostul expunerii inutile a angajaților aparatului fracțiunii, Parlamentului”, se arată într-un comunicat de presă al PD.

Citește și: Socialiștii și democrații SFIDEAZĂ spicherul și premierul? Deputații din majoritatea parlamentară NU au venit la ședință să-l asculte pe Chicu: „Circ, obrăznicie și nesimțire”

O explicație similară a fost oferită și de fracțiunea PSRM.

Citește și: VIDEO // Premierul Chicu, luat la rost de PARLAMENTARII din opoziție: „Nu vă este RUȘINE? Unde vă sunt colegii socialiști și democrați? Nu aveți șapte ani de acasă”

„PSRM își exprimă întreaga susținere pentru pachetul de legi pentru care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. Aceste măsuri, luate în perioada situației excepționale în care se află R. Moldova, vin să ajute cetățenii țării noastre, atât angajații, persoanele care rămân fără un loc de muncă, cât și afacerile mici și mijlocii.

Citește și: VIDEO // Un deputat DEZVĂLUIE „șopârlele” ASCUNSE de guvernare în ASUMAREA de răspundere: „Hoților, BANDIȚILOR... Plahotniuc a fugit, iar voi ați rămas în locul lui. Cineva va fugi din țară sau va sta la PUȘCĂRIE...”

În aceste condiții, fracțiunea PSRM a făcut uz de dreptul său regulamentar să nu participe la ședința Parlamentului de astăzi, ca și opțiune politică în sprijinul măsurilor luate de Guvernul Chicu. Totodată, fracțiunea parlamentară a PSRM reiterează sprijinul pentru toate acțiunile Guvernului Chicu în această perioadă de pandemie. Deși coronavirusul reprezintă un pericol eminent la adresa întregii lumi, ritmul de creștere a noilor cazuri de COVID-19 în Moldova este mai lent comparativ cu alte state europene. Aceasta demonstrează că autoritățile noastre au luat măsuri corecte de limitare a răspândirii virusului. Acțiunile bune ale Guvernului țării sunt apreciate și de către OMS, dar și de către experți independenți”, argumentează socialiștii.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte