EXPLICAȚIE // De ce „prinde” propaganda rusă în R. Moldova, deși numai Occidentul ne ajută: „Ceea ce s-a făcut în ultimii 60 - 70 de ani nu schimbi în 2 - 3 ani. R. Moldova a fost parte a URSS până în 1991, apoi au urmat politicieni trădători”
Partenerii din Occident sunt cei care ajută R. Moldova să se dezvolte, însă propaganda rusă continuă să influențeze puternic opțiunile cetățenilor din stânga Prutului.
Andrei Spînu, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune aflată la guvernare în R. Moldova, și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, are o explicație pentru acest paradox.
„Ceea ce s-a făcut în ultimii 60 - 70 de ani nu schimbi în 2-3 ani. Republica Moldova a fost parte a Uniunii Sovietice până în 1991. Apoi a urmat o perioadă cu politicieni trădători, practic ancorați la surse financiare și de influență de la Kremlin. Integrarea noastră europeană a început pe bune probabil în ultimii zece ani, dar de-abia de 3 ani avem un guvern și o guvernare care nu mai pun la îndoială în niciun fel acest parcurs. Și, evident, în acești 3 ani nu poți să schimbi peste noapte ceea ce a construit Kremlinul în Republica Moldova”, a declarat Andrei Spînu în cadrul unui interviu acordat pentru g4media.ro.
Potrivit ministrului, în acest caz se impun „răbdarea și maturitatea” pentru a putea „construi”, „explica” și „aduce suficiente argumente” în favoarea integrării europene a R. Moldova, astfel încât „să ajutăm toată societatea să se unească în jurul acestui obiectiv major”.
„Eu cred că avem o dinamică bună. Și ar fi mult mai bună, dacă nu am avea acest interferență, acest război hibrid care este dus pe teritoriul republicii noastre, în mod special de către partidele politice controlate de Kremlin. Iată un exemplu simplu. În momentul în care Uniunea Europeană și noi încercăm să construim drumuri, ei pompează bani nelimitat în propagandă și în cumpărare de oameni, de voturi, în tot felul de emisari, creează partide și de dreapta, și de stânga, ca să încurce și să destabilizeze situația. Și R. Moldova este o țară mică. Cu câteva zeci de milioane de euro, poți să faci extrem de mult rău și ei asta au înțeles și asta fac”, a punctat Andrei Spînu.
CSP, nemulțumit de felul în care politicul atacă Procuratura Anticorupție: „Expunerile publice ale demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrate, responsabile și fundamentate pe o analiză obiectivă”
Recean cere Tiraspolului LISTA beneficiarilor ajutorului oferit de UE. Chișinăul NU va admite ca gazul să fie folosit de MMZ sau fermele de crypto: „Dacă vom identifica o abatere de la utilizarea corectă a ajutorului, atunci vom interveni”
Alte cinci persoane care adunau „soldați” pentru „armata” Moscovei cu scopul de a deturna rezultatele alegerilor din R. Moldova riscă până la cinci ani de închisoare: Și-au șters pe degeaba aplicația băncii ruse când au văzut știrile la televizor