Exodul vedetelor culturale și sportive din Rusia, după un an de război: Au părăsit Moscova și au criticat invazia


Invazia Rusiei în Ucraina a provocat un exod al vedetelor culturale și sportive, multe dintre acestea declarându-și public opoziția față de război, scrie The Moscow Times.
De la legenda pop Alla Pugaciova la Anastasia Davydova, de cinci ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice și campioană la înot sincron, s-a înregistrat o emigrare constantă a luminilor țării în anul care a trecut de la trecerea graniței de către tancurile rusești.
Acești emigranți au fugit spre destinații care variază de la Turcia și Letonia la SUA și Israel. Puțini par să se întoarcă atât timp cât războiul face ravagii, notează G4media.ro.
În urma plecării lor, mulți dintre ei au fost desemnați „agenți străini” de către autoritățile ruse sau au avut dosare penale deschise împotriva lor.
The Moscow Times a întocmit o listă cu nouă personalități sportive și culturale importante care au părăsit țara în ultimul an în semn de protest față de război, care îi include pe: Rapperul Oxxxymiron, balerina Olga Smirnova, cântăreața Alla Pugaciova și comediantul Maxim Galkin, medaliata olimpică Anastasia Davydova, grupul punk-rave „Little Big”, Maria Alyokhina de la Pussy Riot, criticul de film Anton Dolin, actorul Artur Smolyaninov și patinatorul Mikhail Nazarychev.
Menționăm că, într-o emisiune recentă de la postul rusesc de televiziune NTV, acești artiști, dar și alții precum Vera Brejneva sau Valeri Meladze, au fost atacați dur de propaganda rusă, acuzându-i că ar fi e partea „neonaziștilor” din Ucraina în războiul declanșat acum un an de Federația Rusă în statul vecin și că „din banii câștigați în Rusia” ar trăi acum pe picior mare în Occident.









































































