15:17:50 23.11.2024
Stiri

DOC // Ex-premierul lui Dodon, Ion Chicu, DESFIINȚAT de un analist economic. „Nu am crezut că o persoană care a deținut o așa funcție înaltă în stat poate să mintă cu așa nonșalanță”. MINCIUNILE spuse despre programul „Prima Casă”

Actualitate 10.07.2022 15:35 Vizualizări10547 Autor: Ziarul National
DOC // Ex-premierul lui Dodon, Ion Chicu, DESFIINȚAT de un analist economic. „Nu am crezut că o persoană care a deținut o așa funcție înaltă în stat poate să mintă cu așa nonșalanță”. MINCIUNILE spuse despre programul „Prima Casă”


Ion Chicu, fostul premier pus de Igor Dodon, este acuzat că ar răspândi minciuni în legătură cu Programul „Prima Casă”. Acesta a menționat că, urmare a unei decizii luate de Guvernul Gavrilița, beneficiarii programului ar fi nevoiți să plătească băncilor cu 45 de milioane de lei mai mult. Expertul economic Stas Madan a demonstrat, cu documente, că ex-premierul Chicu, care îi numește „analfabeți” pe actualii guvernanți, manipulează opinia publică și operează în mod josnic cu minciuni.

„Un pic despre „Prima Casă” și despre cum e să fii fost mare demnitar de stat și să manipulezi oamenii cu minciuni. Una din afirmațiile unui fost prim-ministru este că „urmare a deciziei inumane a guvernului actual, adoptată în decembrie 2021 prin hotărârea de guvern 482, băncile comerciale iau anual de la acele 8 000 de familii, beneficiari ai programului „Prima Casă”, cu 45 milioane de lei mai mult”. Nu am crezut că o persoană care a deținut așa o funcție înaltă în stat poate să mintă cu așa nonșalanță în privința unor lucruri absolut evidente”, a precizat economistul superior de la „Expert-Grup”, Stas Madan.

Pentru a demonta minciunile lui Ion Chicu, economistul a prezentat dovezi.

„După cum puteți vedea în prima imagine, cu textul hotărârii de guvern, colo scrie clar negru pe alb că: Mărimea marjei maxime se aplică în privința contractelor de credit încheiate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Prin urmare, afirmația fostului prim-ministru este un fals, întrucât ea este valabilă doar pentru contractele de credit încheiate de la începutul acestui an, care nu depășesc câteva sute de credite. Iar pe alți 7 553 de beneficiari „Prima Casă”, care au contractat creditul până la 31 decembrie 2021, această hotărâre de guvern nu-i afectează în general”, a subliniat Stas Madan.


Minciunile lui Chicu despre Programul „Prima Casă” nu se încheie aici.

„Dar acum să vedeți faza cea mai penibilă, cu încă o minciună. Fostul prim-ministru a recomandat actualului guvern mai multe măsuri de urgență, pe care să le ia pentru Programul „Prima Casă”. Prima sună în felul următor:

„Revedeți de urgență mărimea marjei bancare, pe care ați majorat-o absolut neîntemeiat la 29 decembrie 2021 prin HG 482. De ce ați majorat această marjă bancară până la 3%, adică ați majorat câștigul băncilor de la acest program cu tocmai 50%? Oare nu le ajung miliardele de lei câștigate de când sunteți voi la putere din împrumuturile acordate statului? Deci, de urgență, modificați această HG și reveniți la marja existentă în 2021”.



Știți ce e cel mai amuzant? Că Guvernul Gavrilița nu a majorat marja maximă aplicabilă de bănci, ci doar a menținut-o la nivelul anului 2021. Cel care a majorat marja maximă a băncilor de la 2 la 3% este chiar Guvernul Chicu. În imagine vedeți textul hotărârii Guvernului Chicu”, a punctat economistul de la „Expert-Grup”.

Sursa citată a adăugat că majorarea la 3%, apoi menținerea acestei rate maxime, a fost o măsură necesară. „În anul 2020, după ce Guvernul a redus marja maximă a băncilor în „Prima Casă” de la 3 la 2%, băncile au început să renunțe la acest program. Bineînțeles că nu au declarat deschis despre asta, dar au început a restrânge perioada maximă de acordare a creditelor până la maxim 7-10 ani. Băncile au recurs la acest gest, deoarece rentabilitatea acestui produs era mult mai mică comparativ cu creditele imobiliare standard. Anume după ce s-a revenit la marja maximă de 3%, băncile au început iar să extindă până la 20-25 de ani perioada maximă de acordare a creditelor prin „Prima Casă”, a conchis Stas Madan.

După ce i s-a atras atenția asupra acestor manipulări, Ion Chicu a recunoscut că a greșit.

„În urma verificării suplimentare, contatăm că hotărârea de guvern 482 din decembrie 2021 vizează doar creditele noi acordate în cadrul acestui program. Respectiv, Guvernul nu a schimbat marja bancară aplicată pentru creditele „Prima Casă” eliberate anterior adoptării acestei hotărâri.

Regretăm această confuzie și omisiune, dar acest fapt nu anulează propunerea noastră de a diminua mărimea marjei bancare, în condițiile în care rata dobânzii la aceste credite a crescut cu 5,35 puncte procentuale, adică cu 60% față de situația de până la 1 iulie 2022. Acest fapt nu anulează niciuna din recomandările noastre menite să diminueze povara financiară enormă asupra tinerilor cu credite ipotecare, inclusiv celor angajate în afara Programului „Prima Casă”, a scris Chicu pe Facebook.

Cele relatate mai sus nicicum, spre regret, nu schimbă din actualitatea problemei - donânda la credite a crescut de la 1 iulie cu 5,35% pentru toți.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md