15:12:52 18.01.2025
Stiri

Ex-directorul SPPS, Anatolie Golea, urmărit PENAL pentru îmbogățire ILICITĂ: Riscă să rămână fără aproape un MILION de lei

Actualitate 11.11.2021 17:29 Vizualizări3216 Autor: Ziarul National
Ex-directorul SPPS, Anatolie Golea, urmărit PENAL pentru îmbogățire ILICITĂ: Riscă să rămână fără aproape un MILION de lei
Anatolie Golea

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul principal, a pornit, pe 6 noiembrie curent, urmărirea penală în privința ex-directorului Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Anatolie Golea, pe faptul îmbogățirii ilicite cu circa un milion de lei.

Cauza penală a fost pornită în baza unui act emis de Autoritatea Națională de Integritate, care arată o diferență substanțială dintre averea dobândită și veniturile obținute de către Golea, împreună cu membrii familiei sale, pe parcursul exercitării calității de subiect al declarării averii și intereselor personale.

Potrivit procurorilor, deși în perioada 1 ianuarie 2012 - 1 august 2016, ex-directorul Serviciului de Protecție și Pază de Stat din perioada guvernării Partidului Democrat, împreună cu membrii familiei sale, a obținut un venit de 1 567 557 de lei, a cheltuit 1 820 268 de lei sau cu 252 711 lei mai mult.

De asemenea, din august 2016 și până în ianuarie 2017, familia Golea a suportat cheltuieli sub formă de restituirea unor împrumuturi, suma cărora depășesc substanțial, cu 940 900 de lei mai mult, suma veniturilor obținute legal în acea perioadă și care ar putea justifica diferența.

Anatolia Golea i-a declarat inspectorului de integritate că familia sa ar exista o „tradiție”, potrivit căreia mama sa donează de sărbători membrilor familiei câte 50 de mii de lei sau suportă toate cheltuielile pentru organizarea acestora.

ANI a solicitat confiscarea averii nejustificate de la Anatolie Golea în sumă de peste 940 de mii de lei. Suma de 252 711 nu poate fi confiscată, întrucât în perioada respectivă funcționa legea veche.

Anterior, ZdG a scris că o companie administrată de Anatolie Golea, „Golimp Art” SRL, este, din septembrie 2020, noua proprietară a terenului și a clădirilor centrului comercial și de agrement „Megapolis Mall” din capitală. Firma familiei fostului funcționar este și proprietara rețelei de magazine Azart Outlet.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md