Ex-consilierul lui Băsescu propune un CANDIDAT UNIC la funcția de primar al Chișinăului: „Decent ca postură și excelent ca profesionist”
Fostul consilier al președintelui Traian Băsescu și analist de politică externă, Iulian Chifu, consideră că actualii candidați înscriși în cursa electorală pentru municipiul Chișinău ar trebui să se retragă și să fie susținută o persoană agreată de toate partidele proeuropene.
„Am văzut primele candidaturi la Primăria Chișinăului, așa cum am văzut și primele sondaje în care sunt incluși candidații reali sau probabili. Am văzut epopeea candidaturii partidelor proeuropene din stradă, furtul startului de către Andrei Năstase și smulgerea cu forcepsul a candidaturii sale susținută de PAS. Așa cum am văzut și candidatul PL, Valeriu Munteanu, și pe cel al PSRM, Ion Ceban. Dacă mai adăugăm eventualul candidat independent Silvia Radu, atunci avem o imagine clară a perspectivelor electorale, fapt care impune o reflecție serioasă. Și foarte rapidă!”, scrie acesta într-un editorial pentru deschide.md.
Chifu a analizat candidații care și-au anunțat intenția de a candida, precum și cei care urmează să candideze și a ajuns la concluzia că toți trebuie să facă un pas în spate.
„Toți candidații de partid trebuie să facă un pas în spate și să renunțe la candidaturi. Toți. Pe baza acordului global al blocului unitar pentru alegerile generale. Poate accepta și Valeriu Munteanu această perspectivă, și PUN, și orice altă formațiune care s-ar putea alătura acestei construcții”, crede sursa citată.
În opinia lui Chifu, toate aceste partide ar trebui să susțină la alegerile din Chișinău un reprezentant al societății civile, „acceptabil tuturor, cu suficientă notorietate, credibilitate și capacitate organizatorică probată”.
„Și pentru ca să nu fiu acuzat că vorbesc despre un lider care să nu existe, propun și numele: Igor Munteanu. Director/președinte/fondator al IDIS Viitorul, unul din cei mai bine mobilați experți ai opoziției, capabil să realizeze proiecte de politici publice, cunoscut tuturor partidelor implicate, capabil să câștige alegerile la Chișinău susținut de această coaliție. Intră în turul doi pe baza unei asemenea susțineri și iese primar al municipiului Chișinău. Și decent ca postură, și excelent ca profesionist, și cu detentă politică de perspectivă”, a conchis acesta.
Silicitat de Ziarul NAȚIONAL să comenteze propunerea lui Chifu, fostul ambasador Igor Munteanu a declarat: „Prostii”.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova