Ex-CĂPITANUL echipei NAȚIONALE de fotbal e indignat de faptul că a intrat în vizorul ANI, după ce a investit MILIOANE într-o academie de fotbal: „Constatarea ANI e greșită, ilegală și calomnioasă. Se poate de verificat totul la organele fiscale”
Fostul internațional moldovean și ex-deputatul Radu Rebeja, este indignat de faptul că Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat că a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, în perioada când era ales al poporului, a deținut simultan și funcția de președinte al unei asociații obștești din domeniul fotbalului.
„Sunt mirat de constatarea ANI în raport cu mine, care recent a fost intens mediatizată. Aceasta este cel puțin stranie, or eu tot timpul am respectat legislația R. Moldova. Toți cunosc că sunt fondator al Academiei de Fotbal „Radu Rebeja”, iar din 2017 sunt și președinte la AO „Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS”. Conform legii, mandatul de deputat este incompatibil cu:
d) exercitarea oricărei alte funcții remunerate, inclusiv a funcției acordate de un stat străin sau organizație internațională, cu excepția activității didactice și științifice desfășurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului”.
În acest context, Rebeja spune că nu a fost niciodată remunerat în calitate de președinte la AO „Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS”.
„Acest lucru care poate fi ușor verificat la organele fiscale. Mai mult, împreună cu partenerii, zilnic continuăm să investim în această Academie de fotbal, creând condiții pentru cei peste 400 de copii dornici de a practica fotbalul! Nu am negat niciodată faptul președinției mele la AO și e suficient să verificați declarația mea anuală de avere si interese pentru a confirma cele spuse de mine. Calific constatarea ANI greșită, ilegală și chiar calomnioasă. Voi decide în scurt timp dacă voi ataca această decizie în instanța de judecată, or eu am lucruri mult mai importante de făcut - atât personale, cât și prin implicarea activă să dezvolt fotbalul moldovenesc”, a precizat Rebeja.
Dacă actul de constatare al ANI va rămâne definitiv, fostul deputat riscă să nu mai dețină o funcție publică și de demnitate publică, inclusiv mandatul de deputat pe un termen de trei ani. Numele lui ar putea fi înscris și în Registrul interdicțiilor.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”