06:08:54 07.01.2025
Stiri

Europarlamentare // PSDE: Susținem PSD România și votăm Alianța PSD-PNL

Actualitate 07.06.2024 12:43 Vizualizări1661 Autor: Ziarul National
Europarlamentare // PSDE: Susținem PSD România și votăm Alianța PSD-PNL

În ultima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Partidul Social Democrat European (PSDE) a îndemnat moldovenii cu cetățenie română să iasă duminică, 9 iunie, la vot, să susțină Partidul Social Democrat din România și să voteze Alianța PSD - PNL.

„Suntem aici pentru a vă îndemna la acțiune și mobilizare, pentru a face o alegere fermă asupra unei căi de dezvoltare alături de familia europeană, cu un viitor mai sigur și mai prosper. Alianța PSD-PNL reprezintă unica soluție pentru o societate mai echitabilă, mai solidară și mai incluzivă. Prin prezența noastră la vot, putem influența direct drumul pe care va merge țara noastră”, a declarat președintele PSDE Ion Sula, într-o conferință de presă.

Potrivit liderului social-democrat, fiecare vot va fi o expresie a voinței noastre de a avea un viitor mai sigur și mai prosper.

„Haideți să arătăm că ne pasă, că suntem recunoscători pentru sprijinul oferit de România Republicii Moldova. Vă îndemnăm să ieșim duminică, 9 iunie, în număr cât mai mare la vot și să susținem Alianța PSD-PNL pentru a construi împreună un viitor mai bun pentru toți, iar vocea noastră să fie auzită în Uniunea Europeană prin europarlamentarii români”, a menționat Ion Sula.

La rândul său, vicepreședintele PSDE pentru cooperare internațională, Eremei Priseajniuc, a adresat un mesaj de susținere în limba engleza către partenerii europeni, în special cei care fac parte din familia social-democraților europeni, îndemnând moldovenii cu cetățenie europeană să iasă la vot și să susțină progresul european.

„Aspirația noastră ca Republica Moldova să devină membru al Uniunii Europene consolidează suportul nostru pentru întreaga Europă! PSDE Moldova este alături de social-democrații din familia politică europeană (PES) și îndemnăm moldovenii care dețin cetățenie europeană să iasă la vot și să susțină candidații social-democrați din țările membre ale UE în alegerile pentru Parlamentul European”, a subliniat Eremei Priseajniuc.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md