07:59:23 22.04.2025
Stiri

Eurodeputat român, la cârma politicilor bugetare ale PPE în Parlamentul European. „România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al țării”

Actualitate 05.07.2024 12:33 Vizualizări1186
Eurodeputat român, la cârma politicilor bugetare ale PPE în Parlamentul European. „România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al țării”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, ales vicepreședinte al Grupului Popularilor Europeni (PPE) în Parlamentul European, va coordona deciziile și negocierile grupului privind politicile bugetare. Eurodeputații vor discuta în noul mandat viitorul buget multianual al Uniunii Europene post-2027.

„Ca vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, voi coordona toată munca și toate deciziile Grupului PPE - cel mai mare grup politic din Parlamentul European - în ceea ce privește bugetul european, inclusiv negocierile privind viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene post-2027. Mă bucur că voi continua să coordonez acest capitol important din partea Grupului PPE. Am coordonat politicile bugetare ca vicepreședinte și în precedentul mandat, când am obținut sprijinul Grupului pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România. În noul mandat din Parlamentul European, vom negocia viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene de după 2027. Bugetul multianual, întins pe 7 ani, este instrumentul din care țara noastră primește cea mai mare parte a fondurilor europene nerambursabile pentru investiții și pentru subvențiile agricole”, a scris europarlamentarul român pe Facebook.

Potrivit liderului PPE, „din actualul exercițiu financiar multianual, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al țării”.

„Mă aștept ca negocierile pentru următorul exercițiu financiar european să fie unele foarte intense fiindcă trebuie să finanțăm, din bugetul UE, atât prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum agricultura și coeziunea, cât și noile priorități, precum digitalizarea, tranziția verde și întărirea siguranței. De aceea, cu atât mai important este să ne asigurăm că vor fi bine apărate fondurile europene pe care le va primi România în următorul exercițiu financiar. Ca vicepreședinte pentru buget al celui mai mare grup politic din Parlamentul European, mă voi asigura că țara noastră primește cel mai mare nivel posibil de fonduri europene în viitorul exercițiu financiar”, a mai explicat europarlamentarul.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte