Eugen Doga îl face praf pe Dodon și dezvăluie ce onorariu a primit pentru a transmite drepturile de autor
Maestrul Eugen Doga a explicat astăzi cum a ajuns „victima” socialistului Igor Dodon care i-a încălcat drepturile de autor și a folosit piesa „Codrii mei frumoși” într-un spot publicitar propagandist.
Doga s-a arătat indignat de faptul că a încheiat un contract cu directorul agenției „Independent Media”, Angela Sârbu, cu care se cunoaște de mai demult, dar aceasta nu l-a informat că spotul va promova un politician.
„Drepturile de autor au fost transmise persoanelor terțe. A fost o trădare. Nu doresc să dau „Codrii mei” pentru omul dușmănos și compromis Igor Dodon... Nu l-am auzit pe acesta să vorbească despre unionismul sau separatismul din Transnistria. Ori acestea sunt mai pe plac lui Dodon? A aprins spiritele șovine ale rușilor din Chișinău și a fost autorul care a turnat noroi pe capul meu”, a declarat Doga.
Maestrul a precizat că a încasat 400 de euro de la agenția de publicitate cu care a semnat contractul, dar banii au fost returnați imediat ce s-a iscat conflictul. Contractul a fost reziliat pe 3 aprilie, iar câteva zile mai târziu Igor Dodon a fost somat să-și retragă spotul de pe internet.
„Dodon duce o luptă înverșunată și neobosită pentru identitatea moldovenească de parcă până la el nici n-au trăit aici moldoveni, ci chinezi. El a privatizat dragostea pentru Moldova? Nu trebuie de iubit Moldova și de făcut ticăloșenii. Eu nu iubesc R. Moldova virtual ca alții, ci o și cânt toată viața”, afirmă Eugen Doga.
Întrebat dacă se va adresa în judecată pentru despăgubiri morale, maestrul a punctat: „Dodon cu toți pantalonii lui murdari nu poate să acopere prejudiciul”.
În încheiere, Doga a declarat că nu va admite niciodată ca muzica sa să fie folosită în „hore politice”, indiferent de partidele care vor avea asemenea intenții.
Anterior, Igor Dodon a scris pe blogul său că Eugen Doga ar fi cedat presiunilor şi a renunţat la promovarea identităţii moldoveneşti, în favoarea ideologiei românismului.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”