13:41:20 11.01.2025
Stiri

VIDEO // Zeci de studenți din R. Moldova s-au trezit datori cu jumătate de MILION de lei, după ce au oferit datele din buletin și s-au lăsat fotografiați pentru a „ajuta” un tânăr: Lua credite în numele victimelor

Actualitate 11.05.2023 12:26 Vizualizări8703 Autor: Ziarul National
VIDEO // Zeci de studenți din R. Moldova s-au trezit datori cu jumătate de MILION de lei, după ce au oferit datele din buletin și s-au lăsat fotografiați pentru a „ajuta” un tânăr: Lua credite în numele victimelor

Și-au dat datele din buletin și s-au lăsat fotografiați de către un tânăr de 19 ani din Soroca, iar la scurt timp au început să primească scrisori de la o companie de creditare, care le cerea să întoarcă creditele pe care le-ar fi luat.

Victimele, 27 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, s-au trezit cu credite în valoare totală de circa jumătate de milion de lei, luate pe numele lor și au alertat autoritățile.

Schema a fost deconspirată de angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii de poliție.

Potrivit oamenilor legii, tinerii, care erau originari din Soroca, Nisporeni, Căușeni și Chișinău, majoritatea studenți la colegii din capitală în domeniul comercial, tehnic și vitivinicol, reacționau la rugămintea unor colegi de-ai lor pentru a-și ajuta un prieten, care era organizatorul acestei scheme. Pentru fiecare persoană nouă identificată, complicii erau remunerați cu sume între 50 și 100 de euro.

Mai exact, victimele erau contactate de complicii bănuitului, care le rugau să accepte o întrevedere cu acesta ca să-i dea datele din buletinul de identitate. Scopul declarat era de a-l ajuta pe ultimul „să primească un transfer de bani de peste hotare”, după ce acesta ar fi depășit limita permisă.

„După ce-i prezentau datele din buletin, acesta le făcea victimelor și câteva fotografii pentru completarea formularului necesar, în același scop fals. În schimb, acesta îi mulțumea cu câte 200 - 600 de lei. Ulterior, organizatorul le introducea din numele lor datele într-un formular din aplicația mobilă a unei companii nebancare de creditare, inclusiv fotografiile captate. În baza acestor date, bănuitul primea de la companie împrumuturi, majoritatea de circa 20 000 de lei. După acordarea împrumutului, acesta extrăgea banii de la bancomate și-i cheltuia atât pentru nevoi personale, cât și pentru distracții în Chișinău, inclusiv pentru închirierea mașinilor de lux”, detaliază PCCOCS.

Organizatorul schemei, documentate din luna martie curent de către oamenii legii, a fost reținut. Acesta este din Soroca, are 19 ani și anterior a fost trimis în judecată pentru o altă escrocherie și obținere a creditelor prin înșelăciune, fiindu-i aplicată restricția de părăsire a republicii. Complicii acestuia sunt din Căușeni și Nisporeni, precum și din alte raioane, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md