Escrocherie cu bilete Wizz Air la 1 euro. Metoda de înșelăciune prin care au fost păcăliți mai mulți români
O nouă escrocherie circulă în aceste zile în mediul online. Utilizatorilor li se promit două bilete Wizz Air plus 500 de euro bani de cheltuială, pentru o destinație aleasă de ei, însă li se cere să plătească în avans 1 euro și să dea share pe Facebook mesajului.
Pagina de internet spre care sunt direcționați utilizatorii cuprinde un chestionar cu trei întrebări. „Promoția” ar avea loc pentru că Wizz Air a împlinit 15 ani de la primul zbor, iar fiecare utilizator poate primi două bilete - sau cel puțin așa li se promite. Ca totul să pară credibil, pe pagină există și comentarii false de pe Facebook ale unor presupuși utilizatori care au plătit taxa de 1 euro și au primit biletele pe e-mail.
Escrocheria a fost semnalată și de redactorul-șef al publicației online Start-up.ro, Vlad Andriescu, care remarcă faptul că utilizatorii sunt în continuare dispuși să își ofere datele personale sau banii, fără să stea pe gânduri, dacă li se promite o ofertă avantajoasă.
„Câte săptămâni au trecut de la scandalul Cambridge Analytica? Ei bine, 35.000 de oameni apreciază această pagină care spune că primești bilet gratuit la WizzAir dacă bifezi trei răspunsuri, scrii pe Facebook Mulțumesc WizzAir și dai un euro. Bravo celor care au făcut acest scam. Uneori apreciezi mai mult hoțul, decât prostul”, scrie Vlad Andriescu pe Facebook.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți