„Energocom” va cumpăra, în noiembrie, doar circa jumătate din necesarul de energie electrică din Transnistria: De unde vor proveni celelalte 47%
Noiembrie 2024: 53% din necesarul de energie electrică va fi achiziționat de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană, 25% vor genera centralele termice din Chișinău și Bălți, circa 14% - de pe bursa română OPCOM, iar câte 4% - de la Centrala nucleară de la Cernavodă și de la parcurile și instalațiile de energie verde de pe teritoriul R. Moldova
SA „Energocom” prognozează să cumpere, în luna noiembrie curent, pentru necesarul malului drept al râului Nistru circa 380 000 MWh, din care 202 000 MWh sau aproximativ 53% - de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană.
Alte în jur de 95 000 MWh sau 25% vor genera centralele termice din Chișinău și Bălți.
„Conform prognozei, se estimează ca parcurile și instalațiile de energie verde să producă 16 412 MWh, ceea ce va constitui puțin peste 4%”, arată „Energocom”.
Totodată, din luna noiembrie, SA „Energocom” va cumpăra 20 MWh bandă, intervalul de 24/24 de ore, de la Centrala nucleară de la Cernavodă, România, o cantitate dublă față de luna octombrie. În total, de la „Nuclearelectrica” vor fi achiziționați 14 400 MWh sau aproximativ 4%.
„În plus, se planifică achiziționarea de pe bursa română OPCOM a circa 51 625 MWh, în jur de 14%, în special energie necesară pentru orele de vârf cu consum mare”, cităm din comunicatul „Energocom”.
Telefonul te SPIONEAZĂ în secret: cele TREI setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru a-ți proteja confidențialitatea
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”