„Energocom” a rambursat BERD-ului tranșa de 200 de milioane de euro, împrumutată pentru procurarea de gaze naturale
SA „Energocom” anunță că a rambursat integral și anticipat tranșa a doua în valoare de 200 de milioane de euro din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Banii au fost accesați la începutul anului curent pentru procurarea de urgență a gazelor naturale, tranșa fiind scadentă în octombrie curent.
Împrumutul în valoare totală de 300 de milioane de euro, contractat pentru realizarea Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, a fost utilizat de SA „Energocom” în perioada 17 octombrie 2022 – 10 ianuarie 2023 pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și crearea stocurilor strategice.
„Pentru realizarea proiectului au fost desfășurate 130 de runde de licitații, organizate conform regulilor BERD, în cadrul cărora au fost achiziționate peste 300 de milioane de metri cubi de gaze. Împrumutul este de tip revolving și poate fi utilizat de SA Energocom, la necesitate, pentru o perioadă de trei ani”, amintește compania.
Menționăm că BERD a fost de acord să ofere bani R. Moldova pentru a putea procura gaze naturale pe timp de iarnă, după de compania rusă „Gazprom” a decis unilateral, toamna trecută, să micșoreze cu 60% livrările de gaze către republica noastră, în pofida unui contract în vigoare prin care s-a angajat să trimită la Chișinău un volum suficient pentru consumul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În prezent, toată cantitatea de gaze oferită de „Gazprom” ajunge în Transnistria, care nu achită pentru acest serviciu.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale