Elon Musk vrea să reînvie PRAVDA, însă nu în stil sovietic
Elon Musk este un om de afaceri de succes care periodic lansează o idee nouă de business. De curând, acesta a anunțat că va lansa un nou site, unde publicul să poată evalua corectitudinea trusturilor media.
Anunțul a fost făcut pe Twitter, iar Elon Musk a precizat că s-a gândit și la un nume pentru site – Pravda. De asemenea, el a creat un poll unde și-a întrebat respondenții dacă un astfel de sistem de evaluare ar fi eficient.
Site-ul a fost gândit în așa fel încât, pe lângă diferitele publicații, pe platformă vor putea fi evaluați și jurnaliștii, editorii și reporterii.
Decizia lui Elon Musk vine în urma unei mari nemulțumiri – acesta nu este de acord cu modul în care mass-media a scris despre evoluția Tesla, mai ales când vine vorba despre întârzierile din producție și accidentele care implică funcția de auto-pilotare. Cel mai probabil, aceste știri au schimbat percepția investitorilor, care par că pariază că acțiunile Tesla își vor pierde din valoare.
De asemenea, Musk a criticat câțiva jurnaliști de tech, precum Andrew Hawkins de la „The Verge”, despre care a spus că și-a pierdut credibilitatea „cu mult timp în urmă”. El a mai menționat și publicația Reveal – o organizație creată de un Centru de Investigații non-profit – despre care a zis că sunt doar câțiva copii bogați de la Berkeley, care și-au luat prea în serios știința politică.
Pe lângă asta, Musk a vorbit și despre jurnalism în general. „Jurnaliștii se află sub presiunea constantă de a câștiga bani din reclame – în caz contrar, riscă să fie concediați”, a declarat el. În plus, el mai consideră că site-ul ar putea să ducă la crearea unei media mai oneste.
În ceea ce privește numele site-ului, aceasta nu este o simplă coincidență. În mod ironic, Elon Musk a ales denumirea, după o publicație cu același nume din Rusia. Pravda era un ziar comunist, care a fost înființat de Lenin în 1912.
Ultima idee de afacere a lui Musk a fost deschiderea unei companii de dulciuri. Poate părea o glumă, așa cum au crezut și cei de la Engadget care l-au întrebat despre Pravda; Musk a arătat că e cât se poate de serios în privința asta.
Sursa: playtech.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2