Elevii din Rusia învaţă din noile manuale că ţara lor a fost „forţată” să intervină în Ucraina. Editorul cărţilor este Vladimir Medinski, asistentul lui Putin
Un nou manual şcolar, care compară războiul Rusiei din Ucraina cu lupta sovietică împotriva naziştilor şi spune că Rusia a fost „forţată” să trimită trupe în Ucraina, a fost prezentat luni la Moscova, relatează Reuters.
Preşedintele Vladimir Putin prezintă războiul, pe care Moscova îl numeşte în mod oficial „operaţiune militară specială”, drept o luptă dificilă, dar necesară împotriva Ucrainei susţinute de Occident şi NATO. El spune că este parte a unei bătălii existenţiale mai ample împotriva unui Occident decadent care încearcă să slăbească şi să dezmembreze Rusia.
La rândul lor, Ucraina şi aliaţii săi occidentali spun că Rusia duce un război brutal şi neprovocat, doar pentru a câştiga teritorii, citează news.ro.
Cele trei manuale de „Istorie militară a Rusiei” au fost editate de Vladimir Medinski, un asistent al lui Putin care a condus delegaţia ce a purtat negocieri de pace nereuşite cu Ucraina în 2022, în primele luni ale războiului, şi este deja coautor al principalului manual de istorie al Rusiei.
Noile manuale sunt concepute pentru a fi predate copiilor cu vârsta de 15 ani şi peste.
Manualul explică de ce crede Kremlinul că a început războiul şi cum este purtat, evidenţiază ceea ce consideră a fi evenimente de eroism pe câmpul de luptă şi descrie modul în care armata rusă modernă foloseşte uneori tehnici utilizate de armata sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Într-un capitol intitulat „Profesionalism, putere şi curaj: Trupele ruse în operaţiunea militară specială”, cartea le spune elevilor că Rusia a fost „forţată” să îşi trimită trupele în Ucraina în 2022. Manualul susţine că Occidentul a ignorat ani de zile preocupările Rusiei în materie de securitate - o referire la extinderea spre est a NATO şi la ceea ce cartea descrie ca fiind răsturnarea de la putere a preşedintelui ucrainean prorus în 2014, sprijinită de Occident şi care a transformat Ucraina într-un „cap de pod antirus agresiv”.
Vorbind la o conferinţă de presă despre noua carte, Ivan Basik, istoric militar afiliat armatei ruse, a declarat că acţiunile occidentale şi ucrainene au făcut războiul „inevitabil”.
„Cea mai importantă sarcină a fost să explicăm generaţiei tinere, elevilor, natura forţată a operaţiunii militare speciale desfăşurate de Federaţia Rusă”, a spus el.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania