Elena Băsescu, de URGENȚĂ la SPITAL
Însărcinată în luna a cincea, Elena Băsescu a fost transportată de urgenţă la spital după ce a fost victima unui accident rutier.
Incidentul s-a produs în Piaţă Charles de Gaulle din Bucureşti, în jurul orei 14.30, după ce un bărbat aflat la volanul unui autoturism nu ar fi cedat trecerea şi s-a ciocnit de maşina condusă de Elena Băsescu, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.
Fiica lui Traian Băsescu a fost transportată de către o echipă SMURD, iar în urma investigaţiilor nu au fost depistate elemente patologice şi nici probleme de evoluţie a sarcinii.
Acum, Elena Băsescu se simte bine şi este în afara oricărui pericol. Ea este supravegheată de medici, iar sarcina nu a fost afectată.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md