Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch

Sport 17.07.2020 09:00 Vizualizări

Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch

Caz unic și excepțional în istoria Olimpiadelor moderne: e pentru prima dată când ediția de rând a J.O. nu va avea loc în termenii quadrienali. Cea de-a XXXII Olimpiadă de la Tokio programată să aibă loc în ultima decadă a acestei luni și prima din august a fost contramandată din cauza pandemiei Covid-19 pentru anul viitor. O coincidență aproape mistică – se întâmplă acest lucru în anul și luna când, acum 100 de ani s-a născut cel de-al 7 presedinte CIO, marchizul Juan Antonio Samaranch.

Chiar și cei mai aprigi contestatari recunosc: după fondatorul Pierre de Coubertain, J.A. Samaranch rămâne a fi a doua figură emblematică pe segmentul parcurs al olimpismului din zilele noastre. Și aceasta se datorează nu doar longevității ca termen de aflare în fruntea forului mondial (21 de ani), ci impactului indubitabil pe care l-a avut ca reformator în istoria de până acum a mișcării olimpice internaționale.

S-a născut la Barcelona (Spania), în anul olimpic al Jocurilor de la Anvers, la 17 iulie 1920, într-o familie înstărită de industriași. De fapt, 17 iulie e ziua fetiș. În această zi în 1973 e numit președinte Diputacio al guvernoratului catalan. La 17 iulie 1977 e însărcinat cu misiunea de Ambasador Extraordinar și plenipotențiar al Spaniei în URSS. 3 ani mai târziu,în această zi la Moscova e ales Președinte CIO, ca exact peste 21 de ani, la 17 iulie 2001 tot în capitala rusă să-și încheie ultimul mandat.

Biografii săi spun că viața lui a fost un adevărat roman în care nu au lipsit momente indelebile de glorie, dar și eclipse. Unul din aceștia Andres Merce Varella îl caracteriza: ”...un spaniol florentin, despre care nu se poate spune că era de o inteligență explozivă, dar molcomă și foarte profundă, asociată cu o diabolică abilitate de a stăpâni situațiile conflictuale”. Avea dreptate, or, marchizul repeta foarte des maxima sa preferată: ”Cea mai sigură modalitate de a câștiga o bătălie e să n-o provoci”.

A avut atâtea situații ca s-o demonstreze. Când a preluat cu 40 de ani în urmă cheile biroului sediului din Lausanne din mâinile lordului Kilanin trezoreria CIO era goală. După Jocurile de la Montreal din 1976, Canada ieșea deficitară cu un buget de 172 de milioane de dolari. 8 ani mai târziu, deși boicotat. Los-Angelesul, organizează primele Jocuri profitabile. CIO începe ascensiunea și se transformă într-o puternică organizație mondială, independentă de subsidările statale, iar Olimpiadele devin primele ca valoare și importanță în ierarhia competițiilor internaționale. Una din principalele transformări din anii mandatului său, considerată o adevărată revoluție, ține de abandonul amatorismului și intrarea în era profesionalismului, comercializarea spectacolului planetar în mega eveniment (dezvoltarea sponsoringului, merchandizingului și drepturilor televizate). Samaranch deschide ușile in premieră pentru reprezentarea femeilor in CIO, extinde programul feminin la Jocuri, fondează Tribunalul arbitral de sport și Agenția mondială antidoping, crează Muzeul Olimpic din Lausanne și dă statut orașului elvețian de capitală olimpică.

Nu e supranumit de cât lordul celor 5 inele

După cele două două mari boicoturi -Moscova și Los Angelesul, lumea trăia in așteptarea apusului Jocurilor moderne, iar alegerea Coreei de Sud în 1988, care nu întreținea legături diplomatice cu multe țări ale lumii, un ultim acord al simfoniei.

Seulul”88 a semnificat, însă, marea cotitură. Una din ecuațiile cele mai grele se referea la rezolvarea problemei securității olimpicilor. Asta îl ținea pe Samaranch într-o permanentă încordare, nu-i permitea răgaz de destindere nici pentru un minut, ținând bine minte drama din 1972 de la Munhen. În perioada pregătirilor pentru Seul cei mai alarmiști, oricât de straniu ar părea, erau americanii. În gazeta newyorkeză ”Daily news” editorialistul Hovard Cosell nota fără menajamente: ”Noi am scris despre aceasta în anul trecut. William Simon, ex-președintele Comitetului Olimpic american a averizat prin intermediul cotidianului nostru, a spus-o și Peter Uberot, președintele Comitetului Organizatoric al Olimpiadei de la Los-Angeles. Noi toți am spus că Jocurile Olimpice de vară niciodată nu vor avea loc la Seul, în Coreea de Sud. În orice caz, Statele Unite niciodată nu vor fi acolo. Oare ce se mai poate de făcut pentru a convinge CIO, ca forul suprem de la Lausanne să se arate neliniștit de secritate atleților săi? Poate un război nuclear limitat? – conchidea cu destul umor negru editorialistul new-yorkez.

Conștient de realitate, Samaranch vizitează Seulul în toată această perioadă de 15 ori. Și acestea nu erau vizite de curtoazie. Trebuia sa se convingă cu ochii lui că lucrurile sunt puse la punct, ca apoi să facă naveta între Moscova și Washington ca să liniștească spiritele aprinse.

Și Seulul a fost un adevărat triumf al unității olimpice, care a câștigat cu o superioritate netă în competiția cu politicienii.

Intervalul ciclului olimpic dintre Seul și Barcelona nu a fost mai ușor pentru cel de-al 7-președinte. Poate cel mai greu. Lumea se schimba la față. Evenimentele politice declanșate în primul an al ultimului deceniu din mileniu veneau să dea o nouă configurație pe harta lumii. După căderea zidului Berlinului, anul 1991 se dovedește a fi unul de răspântie. Albania se scutură de dictatura lui Hodja. Balcanii sunt în flăcări – începe războiul de dezmembrare în Iugoslavia, care face ravagii. În Africa de Sud manifestările contra apartheidului se extind la dimensiuni explozive. Spațiul estic european, dominat de ideologia comunistă, se zguduie din temelii – erup mișcările de eliberare națională. Marile bulversări sunt tot mai des comparate cu efectul bulgărelui de zăpadă, care pornit la vale se mărește în mare viteză, rostogolindu-se și lăsând pe segmentul de trecere, în peisajul locului, urme dezgolite adânci. Dezintegrarea Uniunii Sovietice, devansată de dispariția RDG și apoi de fărâmițarea Iugoslaviei - țări ale căror potențial elitar sportiv era determinant în rivalitate mondială, nu puteau să nu afecteze și în plan performant.

Noua configurație de pe harta geopolitică a lumii implica restructurări și luări de atitudine din partea CIO. Într-un moment chiar și Samaranch cu imensa sa experiență și autoritate părea descumpănit. Pentru că situația cerea nu doar niște adaptări cosmetice la metamorfozele prăbușirii sistemului comunist, ci și o reacție imediată la evenimentele care luase prin surprindere lumea occidentală. Era un vizionar prudent și înțelept. Dar în noile circumstanțe, timpul îl presa. Și în acele momente cruciale de iminentă derivă el a știut să apere cu multă abilitate cuceririle spirituale, unitatea mișcării olimpice, ferind-o să fie afectată de cutremurele lumii politice, refuzând ingerințele, demonstrând că Jocurile Olimpice au propriul ideal de întărire și perpetuare a valorilor umane. Samaranch a știut cu o intuiție genială să devanseze evenimentele cu viziunea strategului, care vede cu mult înaintea altora finalitatea luptei.

Și noi am făcut parte din peisaj. La Barcelona, în 1992 am participat cu echipa unificată a CSI, CNO-ului din Republica Moldova, ca si ale altor ex-republici sovietice, acordandu-i-se statutul de recunoaștere provizorie, un an mai târziu urmat de recunoașterea deplină. În arena de pe colina Monjuic (Muntele Jupiterului), am ascultat pentru prima dată (și deocamdată unica) Imnul republicii Moldova independente cu steagul tricolor fluturând pe cel ma înalt catarg, ridicat în cinstea victoriei în concursul halterofililor a lui Tudor Casapu. Au urmat și alte realizări frumoase. Dar acesta este o istorie aparte la care ne permitem să revenim cu o altă ocazie. Voi remarca doar că cel de-al 7-lea presedinte CIO, marchizul Juan Antonio Samaranch a vizitat Chișinăul în 2 randuri – în 1992 și 1999. La ultima întâlnire președintele țării de atunci Petru Lucinschi a primit din mâinile lui Ordinul Olimpic de Aur (Elțin s-a învrednicit doar de cel de argint) în semn de apreciere pentru susținerea mișcării olimpice naționale.

Desigur, acolo unde există succese, sunt și contestatari. În acest context i se amintea mai întâi de trecut.În 1992, apăruse și o carte semnată de publiciștii englezi Vyv Simpson, Andrew Jennigs „Mains basse sur le J.O.” în care autorii evocă perioada de 25 de ani, când Samaranchera una din figurile cunoscute din ierarhia regimului franchist (a fost ministru al sportului), arătându-l într-o poză cand da jurământul în fața lui Caudillo, considerându-l un apropiat al dictatorului. (Samaranch era căsătorit din 1955 cu Maria Tereza Salissachs-Rowe, moștenitoare a unei foarte bogate dinastii de industriași textilieri din Catalonia și cea mai bună prietenă a lui Carmen Franco, unica fiică a Generalului Francisco Franco. Samaranch nu a negat, precizând însă: ”Despre cine am fost – să mă judece poporul spaniol. Eu am slujit sportului și nu politicii”.

Nici rușii nu-l trec cu vederea: istoricul Yuri Felshtinsky și ex-colonelul KGB Vladimir Popov consideră că Juan Antonio ar fi avut legături cu Liubianka, nu în calitate de spion, ci de agent de influență. Cekiștii, aveau ca motiv de presiune, chipurile, încercarea lui de a expedia în Spania, prin poșta diplomatică,vechi icoane ruse...Uneori e atât de simplu să trimiți pe piste conspiraționiste și aluzive și să dai credibilitate lucrurilor ce nu pot fi verificate...

Desigur, însă, că cele mai multe imputări i s-au adus pe fundalul transformărilor făcute - a fost acuzat că a dat naștere gigantismului, că a comercializat Jocurile, că dopajul, deși a creat agenția de referință nu a dispărut, că a transformat CIO într-un adăpost al corupților.

Ultima era o insinuare gravă, legată de coruperea unor membri ai forului suprem, cărora li s-au oferit bani si cadouri pentru a vota în favoarea alegerii localității americane Solt-Lake City.Nu a ezitat însă să se prezinte în fața Comisiei americane și să răspundă la întrebările senatorilor. 10 mebri CIO, implicați în scandal și-au pierdut imediat locurile, iar din acel moment tuturor celorlalți membri li s-a interzis dreptul să inspecteze orașele alese să găzduiască Jocurile, pentru a evita orice formă de corupere. Deși, nu se poate spune nici azi că flagelul a fost eradicat.

La finalul mandatului în 2001 a rezumat: ”Am făcut tot ce mi-a stat în puteri în acești 21 de ani. Mi s-a reproșat de multe ori ca am comis și erori. Nu le contest. Cineva va ține cont de ele și va reuși mai bine. Las totuși în urmă o bună moștenire – unitatea și spiritul mișcării olimpice. Păstrați această comoară...”