EDUCAȚIE // Cele mai mari GREŞELI ale părinţilor în educaţia copilului

sursa: google.ro

După asigurarea nevoilor primare ale unui copil (adăpost, hrană – de preferat fără „otravă modernă” în ea, şi apă – de preferat nepoluată), cel mai important lucru pe care trebuie să îl primească un copil este educaţia. Un copil bine ghiftuit, care are tot ce-i trebuie, dar este prost educat, va ajunge cel mai probabil un om rău sau „neutru” pentru societatea în care trăim (să fii neutru/indiferent este de asemena ceva rău). Însă un copil care are o educaţie bună, va ajunge un om bun chiar dacă nu a beneficiat de o copilărie prea bogată în privinţa lucrurilor materiale (hrană, adăpost, jucării, haine etc).

Detalii despre greşelile pe care le fac părinții în educaţia copiilor citiţi în continuare:

1. Prima greşeală este să faci copii din „inerţie”, fără să gândeşti, pe principiul „Îmi doresc FOARTE mult un copil” – instinct biologic pur (de regulă matern). Nu toată lumea care are copii ar trebui să aibă copii. Omul are două părţi – una biologică şi una raţional-umană.

Din punct de vedere biologic, al speciei biologice homo-sapiens, din punct de vedere al omului-animal, într-adevăr ar trebui ca oamenii să facă întruna copii (perpetuarea speciei). De aceea există acel sentiment de neîmplinire mai ales la femeile care nu au copii. Şi de aceea femeile vor copii – este pur şi simplu vorba de un instinct biologic foarte puternic. Însă din punct de vedere raţional-uman, „făcutul de copii” trebuie bine analizat. Nu toată lumea are ce căuta să crească un copil.

Faptul că ai făcut un copil fără să gândeşti bine înainte, este una dintre principalele cauze ale problemelor pe care le ai în prezent ca părinte legat de creşterea şi educarea acestuia. Din păcate (sau nu) instinctele biologice materne ce ţin de procreerea speciei sunt foarte, foarte puternice – uneori nu pot fi înlăturate nici cu trilioane de argumente valabile raţionale.

2. A doua greşeală este să nu realizezi că nu te pricepi să creşti un copil aşa cum ar trebui. Dacă părinţii ar realiza acest lucru, că nu prea se pricep la treaba asta, ar fi foarte bine. Pentru că în momentul acela ar putea să-şi dea seama că este nevoie să-şi îmbunătăţească metodele de creştere a copilului, şi ar căuta „ajutor” extern – sfaturi de la oameni mai pricepuţi în domeniul educaţiei, alimentaţiei şi creşterii în general a copiilor.

Dacă ar realiza că nu prea se pricep să crească un copil, şi că modul în care îl creşti de mic este foarte important, părinţii ar citi şi s-ar informa mai mult despre acest subiect (pe internet, în cărţi, de la anumite persoane etc – dar atenţie! faceţi selecţie! nu orice e scris pe internet sau într-o revistă este valabil. Contează foarte mult CINE dă sfaturi.). Un prim pas în creşterea copilului tău este să te informezi. Să citeşti mai mult.

3. Să consideri că şcoala este suficientă pentru educaţia copilului. Să îţi dai copilul la şcoală şi să te bazezi pe şcoala şi profesorii de acolo că ţi-l vor educa bine, este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poate face un părinte. Din păcate foarte mulţi părinţi sunt needucaţi la rândul lor, deci… cum să participe şi ei la actul de educare.

5. Over-protectiveness. O atitudine exagerat de protectivă. Să ai grijă de copilul tău este normal şi indicat. Însă nu trebuie depăşite anumite limite, pentru că îi îngrădești dezvoltarea personală şi îl va afecta mai târziu. Astfel, iată prin ce cred eu că se manifestă o atitudine exagerat de protectivă a părinților, următoarele chestii fiind greșeli în educarea copilului:

-să nu laşi copilul în tabere-excursii cu clasa;

-să nu laşi copilul-adolescent afară decât până la ora 8 seara (strict, de fiecare dată, fără excepţie);

-să nu laşi adolescentul să se întâlnească cu prietenii la ei acasă sau în altă parte (aici trebuie analizat în funcţie de fiecare situaţie – cine sunt prietenii, unde se merge, cât alcool e inclus în preţ etc);

-să nu laşi copilul mic să se joace în nisip sau în bălţi pentru că vezi-doamne sunt locuri prea murdare (şi sistemul imunitar al lui cum vrei să se dezvolte? sau pentru tine ca părinte e mai important să ai mai puţine rufe de spălat?);

-să îndopi copilul cu pastile şi antibiotice de la primul strănut – foarte grav;

-să nu implici copilul încă de mic în treburile casei – să îi speli tu vasele, să îi faci tu patul etc.

-să nu laşi copilul la calculator mai mult de o oră-două pe zi – este o greşeală pentru că pe calculator-internet se pot învăţa o grămadă de lucruri utile şi importante (depinde şi ce face pe calculator şi atenţie şi la suprasolicitarea ochilor…);

-să cumperi săpunuri antibacteriene şi geluri de spălat pe mâini antimicrobiene pentru copil şi să îl obligi să le folosească pentru ca nu cumva să se îmbolnăvească vreun pic. Dacă nu se va îmbolnăvi vreun pic, copilul va avea un sistem imunitar distrus. Sistemul imunitar se dezvoltă prin practică – prin lupta propriu-zisă cu boli uşoare (bacterii, microbi, germeni, viruşi etc), apoi cu boli puţin mai grele. Săpunurile şi gelurile antibacteriene creează aşa numiţii „super-bugs”, adică bacterii/microbi/germeni care sunt foarte rezistenţi la antibiotice şi de care nu mai scapi niciodată;

-să duci copilul la doctor cum a tuşit un pic;

-să ridici copilul mic de pe jos imediat după ce s-a împiedicat – greşeală pe care o fac foarte mulţi părinţi. Lăsaţi copilul să se ridice singur şi nu mai disperaţi că s-a împiedicat! Din cauza disperării părinţilor plâng cei mai mulţi copii când se împiedică şi cad. Calmaţi-vă şi lăsaţi-l să se ridice singur dacă vreţi să aveţi o viaţă cu mai puţine bocete de copil şi dacă vreţi un copil care să ajungă să fie în stare să se descurce şi singur;

-să dai cu o grămadă de soluţii şi chimicale pe rănile-juliturile copiilor. E suficient SPIRT (alcool medicinal) ca să speli un pic zona de jeg-praf-murdărie. În rest, lăsaţi sistemul de autoregenerare al organismului să funcţioneze! Va face coajă şi se va repara singur, fără ajutorul nu ştiu căror creme, chimicale, pastile, soluţii. Puneţi doar un pansament/plasture sau ceva şi gata.

6. Hrănirea copilului într-un mod greşit din punct de vedere al momentelor din zi, al modului de a ingera hrana, al cantităţii ingerate şi al gunoaielor mâncate şi/sau băute (mâncarea otravă din supermarket).

7. Considerarea că toţi oamenii sunt la fel. Din cauză că mulţi părinţi, la fel ca mulţi români care nu sunt părinţi şi la fel ca foarte mulţi oameni de pe planetă, consideră că oamenii sunt la fel şi nu realizează că oamenii sunt în acelaşi timp şi DIFERIŢI, aplică pe copiii lor exact aceleaşi practici pe care le aplică şi pe ei. Deci foarte mulţi părinţi reacţionează greşit în multe situaţii (conştient sau inconştient), de genul asta:

„Când pe mine mă doare capul iau antinevralgic, deci când îl doare capul şi pe copilul meu de 9 ani, îi dau un antinevralgic”.

SAU

„Eu, care sunt adult, mănânc mâncare de asta şi de asta. Îmi place, e bună. Acelaşi lucru îi voi da şi copilului” (nu mai contează că în primii ani de viaţă este foarte foarte important să nu mănânci otravă de chimicale şi alte porcării, pentru că eşti în creştere şi dezvoltare…)

SAU

„Credinţa populară şi chiar doctorii spun că e bine să doarmă după amiază copilul. Deci nu mă interesează că ţie nu ţi-e somn deloc, eşti plin de energie şi vrei să faci mişcare/să alergi, te vei pune imediat în pat şi vei dormi!” (în loc să lase copilul să facă ce-i dictează sănătos organismul – să zburde). Aceeaşi chestie se întâmplă cu mâncarea. „Haide că ţi-am pus să mănânci ficăţei de pui prăjiţi în ulei cancerigen. Vino să mănânci că au fier şi e bun la creştere!” Şi părinţii insistă de multe ori ca ai lor copii să mănânce tot felul de gunoi, doar pentru că cineva recomandă sau pentru că li se pare lor că este „bun”, chiar dacă poate copilul vomită când vede aşa ceva, sau pur şi simplu organismul nu-i cere de mâncare atunci.

8. Insistarea să mănânce copilul chiar dacă nu vrea şi nu îi este foame şi nici poftă, şi alergarea după copil să mănânce. Părinţi: organismul cere de mâncare singur când îi este foame. NU mai fiţi disperaţi să vă ghiftuiţi copiii dacă ei nu vor să mănânce. O să mănânce când are nevoie organismul şi cât are nevoie. Organismul copilului nu este identic cu al vostru. Fiecare individ uman are propriul metabolism, care e mai lent sau mai rapid, care are nevoie de mai multă sau mai puţină hrană. NU mai fiţi disperaţi în legătură cu mâncarea! Nu o să moară de foame! Staţi liniştiţi! NU mai alergaţi după copii cu linguriţa să le daţi în gură până la 20 de ani. (nu am scris „0” din greşeală).

9. Insistarea ca al tău copil să doarmă după amiaza chiar dacă el vrea să alerge. Părinţi, nu mai obligaţi copiii să doarmă după amiază dacă organismul lor le spune „sunt plin de energie şi vreau să o consum alergând!”. Încercaţi voi să dormiţi după ce v-aţi sculat dintr-un somn de 10 ore şi tocmai aţi băut 5 căni de cafea. Aveţi chef de somn? NU. Aceeaşi lipsă de chef de somn o au cei mai mulţi copii după amiază. Lăsaţi-i să doarmă când le cere organismul pentru că e obosit…

10. Trimiterea copilului în tabere/excursii chiar dacă nu vrea. „E bine să înscrii copilul la tot felul de activităţi, ca să înveţe chestii, să socializeze cu alţi copii, să-şi facă prieteni bla bla bla”…este ce gândesc părinţii. Şi aşa şi este. Însă trebuie să-l convingi pe copil că o să-i placă. Dacă nu l-ai convins, nu are niciun sens să-l trimiţi undeva unde el NU vrea. Dacă nu vrea şi nu vrea, şi eventual plânge că nu vrea, toată experienţa va fi mai mult traumatizantă pentru el decât educativă. Nu toţi copiii sunt la fel! Nu toţi oamenii sunt la fel!

11. Neimplicarea copilului încă de mic în treburile casei. Copilul trebuie învăţat şi obişnuit încă de mic (de când are suficient creier să priceapă ce îi spui şi de când îşi poate deja coordona membrele eficient), să îşi spele singur vasele, să îşi facă singur curat în cameră, să îşi facă singur patul, să ducă gunoiul, să ajute la alte treburi în casă. Din cauza neimplicării copiilor în treburile casei, foarte multe mame ajung un fel de sclavi ai familiei, care se ocupă de toate muncile din gospodărie. Neimplicarea copilului în treburile casei, creşte şansele ca acesta să ajungă o persoană leneşă, nemuncitoare, trântor.

12. Să nu cauţi să însănătoşeşti copilul mai întâi cu chestii naturiste (plante, ceaiuri, creme naturale pe bune, alimente – lămâie, miere etc), în funcţie de problema pe care o are, este o altă greşeală pe care o fac părinţii. NU mai apelaţi în secunda doi la doctor. Doctorii nu sunt Dumnezei. Există pe lumea asta o infinitate de alternative la chimicalele pe care le băgăm în noi sub formă de pastile. Mai citiţi pe net (nu pe un singur site – consultaţi mai multe surse) şi dacă plodul nu este într-o stare gravă ci este „doar un pic bolnăvior”, încercaţi întâi „leacuri băbeşti” şi abia apoi băgaţi-l pe pastile şi abia când e grav rău apelaţi la otrava numită antibiotice, şi asta doar după consultarea medicului care le ştie pe toate, că doar E DOCTOR!

13. Să îţi minţi copilul. Este o mare greşeală pe care o fac foarte, foarte mulţi părinţi. Copilul nu trebuie minţit niciodată. Copilul trebuie semi-păcălit, semi-fraierit atunci când chiar e nevoie, nu tot timpul din 5 în 5 minute, doar ca să scapi tu mai uşor şi să facă ce vrei tu. În orice caz, copilul nu trebuie minţit NICIODATĂ. Se va prinde că îl minţi chiar dacă e mic şi nu va mai avea încredere în ce îi spui niciodată. Nu cred că vrei asta…

14. Să crezi că copilul tău este tâmp la cap pentru că este mic. Copiii sunt foarte inteligenţi. De foarte multe ori se întâmplă ca foarte mulţi părinţi să discute cu copilul lor ca şi cum ar avea 2 luni, deşi el a ajuns de mult la vârsta de 5 ani şi pricepe tot ce se întâmplă în jurul lui. Oamenii ăştia care vin la copilul deja măricel şi îi vorbesc ca şi cum ar fi un plod cretin, sunt respinşi de cele mai multe ori de copil, pentru că e un fel de jignire la adresa lui. Copiilor le trebuie prezentate informaţii din ce în ce mai inteligente încă de mici. Nu subestimaţi inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a copiilor! Nu îi trataţi şi nu le vorbiţi ca şi cum ar fi retardaţi mintal, doar pentru ca sunt mult mai mici ca tine!

15. Să nu înveţi copilul de mic să fie darnic şi bun cu ceilalţi oameni. Copilul trebuie să devină de mic ALTRUIST. Să îi pese de mic de cei din jurul lui, nu doar de părinţi sau fraţi, nu doar de familia lărgită, nu doar de colegi, ci şi de ceilalţi oameni, chiar dacă nu are nicio legătură directă cu ei. Aţi văzut câţi copii se bat pe jucării în parcuri? De ce ajung copiii atât de posesivi şi egoişti în legătură cu bunurile lor? Pentru că nu au fost învăţaţi să fie altruişti încă de mici. Cine să-i înveţe?

16. Să nu descoperi şi să nu susţii „talentul” / „darul” şi potenţialul copilului tău. Acest lucru îi va distruge întreaga viaţă.

Eu cred aşa: există pe lumea asta două categorii de copii: copii care se nasc cu un talent într-un anumit domeniu, şi copii care nu au acest „noroc” (sau har de la Dumnezeu, spuneţi-i cum vreţi) care să se vadă foarte repede.

La cei care moştenesc un talent, o apropiere puternică faţă de un anumit domeniu, o anumită activitate se va vedea acest lucru încă din primii ani de viaţă! TREBUIE DOAR SĂ AIBĂ PĂRINŢI DESTUL DE ÎNTREGI LA CAP CARE SĂ VADĂ ACEST TALENT , această pricepere, această tendinţă sau dorinţă puternică a copilului de a face ceva anume.

Părinţii care au un copil ce manifestă un anumit „talent” / o anumită pricepere, sunt cei mai norocoşi. Pentru că ştiu încă de când e mic copilul, spre ce domeniu ar trebui să se îndrepte în viaţă. În acea activitate va performa cel mai bine şi va fi cel mai fericit. Pentru că asta simte el să facă şi asta îi va plăcea să facă tot restul vieţii. Dacă părinţii nu vor vedea acest potenţial al copilului şi nu îl vor susţine, potenţialul copilului va fi distrus şi copilul va ajunge să facă altceva în viaţă şi nu va fi niciodată fericit în legătură cu ceea ce face.

17. Să menții în casă o atmosferă de tensiune/certuri/țipete/rele/sentimente negative/ură/violență fizică și/sau verbală și/sau psihică etc – din cauza acestor lucruri se va întâmpla același lucru explicat mai sus – copilul fie va ajunge să se comporte ca cei din jurul lui (copiii „absorb” (rețin) și aplică lucrurile pe care le văd în jurul lor), fie va ajunge să se retragă singur într-un univers numai al lui și să se izoleze de cei din jur (și sunt sigur că nu te-ai bucura foarte mult dacă se întâmplă asta).