Stiri
Antidot
Vizita lui Dmitri Rogozin la Chișinău, urmată de descinderea tradițional fastuoasă de care, indiferent de rang, beneficiază oficialii ruși care poposesc peste Nistru - ca mulți alții, și vicepremierul de la Kremlin a fost întâmpinat ca un Mesia la Tiraspol - poate fi interpretată în zeci de feluri. Și chiar este. De câteva zile încoace, spațiul public moldovenesc fojgăie de „rogozin”, de la opinii expuse pe cât de mult posibil „la rece” până la binemeritatele, de către emisarul Moscovei, etichetări și injurii.
Înjur și eu cu tradiționala și inocenta, vreau să cred în continuare, „jită” - cuvânt fără de care, mai ales după 1 septembrie, nu mai ajungi cu mintea (și cu mașina) intactă dimineața la serviciu, dar care își găsește lejer aplicația și în geopolitică, fiindcă nu doar străzile supraaglomerate din Chișinău sunt ca un câmp minat.
Chiar ne-am așteptat la altceva?
Înjur, deși sunt conștientă de faptul că nu s-a întâmplat nimic nou în obișnuita înțelegere de către Rusia a modului în care un stat trebuie să se impună pe arena internațională. În special, când este vorba de „străinătatea apropiată”, precum a botezat cu de la sine putere Moscova fostul spațiu ex-sovietic și pe care, urmând această logică, îl consideră în continuare propria sa ocină. Înjur, chiar dacă realizez că, de fapt, nu s-au schimbat prea multe nici în comportamentul lui Dmitri Rogozin, care de când îl știu transpune în practică înțelepciunea populară despre nebunul care aruncă o piatră în baltă, iar o sută de înțelepți nu pot să o scoată…
Asta făcea Rogozin pe când reprezenta Federația Rusă în calitate de ambasador la NATO - și în memorie îmi revine un interviu oferit de emisarul Kremlinului, acum niște ani, pentru postul TV Euronews și care, ca tonalitate și atitudine față de instituțiile Uniunii Europene, era chiar mai dur și mai plin de dispreț decât tot ceea ce a debitat el, în această săptămână și nu numai, la adresa Republicii Moldova.
Asta a făcut din 2009 încoace, când la Chișinău au fost debarcați de la putere promotorii declarați ai vectorului estic al țării noastre, comuniștii. Asta a făcut el, poate nițel mai diplomatic, dar oricum sfidător, atunci când a cuvântat, pe 9 mai 2013, în chiar inima țării noastre, pe Piața Marii Adunări Naționale. Eu nu m-aș mira dacă în certificatul de naștere al lui Dmitri Olegovici Rogozin chiar asta scrie - provocator. De ce dar reacționăm de parcă l-am descoperi de-abia acum? De parcă ne-am fi așteptat la altceva de la el și de la țara a cărei portavoce este?
Prost să fii, ca să nu profiți!
Bineînțeles că nimic nu e întâmplător - saltimbancii politici doar la prima vedere par un „accident al naturii” - și amenințările „jitelor” nu sunt simple figuri de stil, la care acestea recurg pentru a fi nostime. Moscova nu crede în lacrimi, nici măcar în cele slobozite de o țară minusculă gata-gata să se rupă, ca o strună de chitară întinsă la maximum de oboseala unei așteptări care durează prea mult, așa cum e Republica Moldova astăzi. Nu crede, profită și... acționează. Iar alde Rogozin, Onișcenko & Co. asigură spectacolul. Odată ce scenariul - ba vă dăm gaze, ba nu vă luăm vinul, ba lăsăm să vă putrezească fructele în vămi - tot ei continuă să-l scrie.
Și de ce nu l-ar scrie dacă de peste 20 de ani, în loc să ne concentrăm pe probleme și pe soluționarea lor treptată, am preferat să le purtăm în spate în veșnica noastră indecizie dintre Est și Vest? Ne-am plâns că nu avem bani și forță pentru a le înfrunta pe toate și… pe toate le-am păstrat, de la energetică până la agricultură. N-ar fi oare proastă și tâmpită administrația de la Kremlin, dacă nu ar profita de asta?
Rogozin, în tot acest joc al șantajului geopolitic, nu e decât o poliță logică pe care se pare că va trebui, totuși, să o plătim (suportăm) pentru toate indeciziile cronice de care am dat dovadă în ultimele două decenii. Ne-am temut că vom îngheța în 1991, 1992, 1993 etc., etc. și ne-am zis „hai să mai sugem de la două oi, dacă tot ni se oferă accesul la țâță…”. Iată că avem toate șansele să înghețăm acum, în 2013, căci nu există țâță gratuită. Și așa e cam cu toate… Păcat doar că plătim noi, și nu cei care au creat datoria. Acestora, indiferent de vector, le este cald.
Editorial // Rogozin, polița logică pentru indeciziile cronice
Editorial
06.09.2013
09:44
3505
Autor: Sorina Ștefârță

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
19.04.2016
17:05
3465
După ce le-a asigurat pe gravidele din R. Moldova cu medicamente pentru menopauză, AMED s-a supărat pe Ziarul NAȚIONAL
18.04.2016
12:53
3191
EPOPEEA licitațiilor de la AMED: Preparate pentru menopauză destinate gravidelor, fiindcă acestea costă mai ieftin
15.01.2016
10:40
3157
Medicamentele se SCUMPESC! Cât vor costa preparatele pentru răceală?
11.08.2015
12:05
3270
Mii de medicamente REBUTATE anul trecut în R. Moldova. O persoană a murit, având reacții adverse
01.05.2015
13:07
3358
Agenția Medicamentului reacționează! Ce spune despre licitația scandaloasă cu ceai și cafea de jumătate de milion de lei
13.03.2015
14:42
2811
Câțiva directori de spitale, SANCȚIONAȚI din cauza crizei medicamentelor
11.11.2014
15:40
3197
ORDIN // ÎNCĂ un medicament, RETRAS de urgență din farmaciile moldovenești
23.08.2014
15:37
4624
Încă un medicament retras URGENT din farmacii
14.08.2014
19:30
3695
Medicament utilizat împotriva gripei, RETRAS URGENT din farmacii
20.04.2014
17:12
3567
ATENȚIE! Un medicament falsificat, distribuit în Europa
04.12.2013
18:10
1792
Jumătate dintre producătorii autohtoni de medicamente RENUNȚĂ la activitate. Află care este motivul
24.10.2013
10:04
1286
AMED caută burghie pentru instituțiile medicale din republică
Top stiri
11.01.2025
15:05
365
FOTO // Ce s-a ales din automobilul care a explodat într-o benzinărie de pe str. Albișoara din Chișinău: Se alimentase cu gaz și s-a aprins din mers. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
10.01.2025
17:29
781
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
10.01.2025
16:11
1160
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
10.01.2025
15:41
942
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
10.01.2025
15:15
992
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România
10.01.2025
14:51
814
Clasificare tarifară eronată a mărfurilor importate: Vameșii au găsit încă 87,366 de milioane de lei în 2024, în urma unor controale suplimentare
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri