„e-Votare”: CEC a demarat procesul de implementare a sistemului informațional de vot prin internet
Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat public proiectul caietului de sarcini și specificațiile tehnice pentru Sistemul informațional de vot prin internet „e-Votare”, în cadrul unui eveniment organizat vineri, 3 martie curent, de CEC, cu susținerea Proiectului de Asistență Rapidă pentru Securitate Cibernetică, implementat de Academia de Guvernare Electronică din Estonia.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că votul prin internet reprezintă o soluție pentru asigurarea dreptului la vot pentru fiecare cetățean, indiferent de locul aflării sale în ziua alegerilor.
„Odată cu preluarea mandatului în 2021, ne-am propus să identificăm cele mai optime metode alternative de vot și am ales sistemul informațional de vot prin internet. În urma discuțiilor cu mai multe autorități și experți în materie electorală și IT, am văzut că există o speranță pentru a găsi soluții la problemele menționate. Dacă vom acționa împreună, cu eforturi conjugate, vom reuși să învingem frica și dezamăgirea din ochii cetățenilor”, a menționat Pavel Postica.
Pentru dezvoltarea și implementarea sistemului respectiv vor fi implicate mai multe instituții ce vor avea competențe în organizarea întregului proces de votare prin internet - Agenția de Guvernare Electronică, Agenția Servicii Publice și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Serviciul Tehnologii Informaționale și Securitate Cibernetică (STISC), de exemplu, va fi responsabil de asigurarea securității cibernetice și oferirea infrastructurii hardware pentru sistemul de vot prin internet, în perioada alegerilor.
„Sistemul de vot prin internet are obiectivul de a exclude orice intenție de fraudare, iar principiul fundamental pe care îl va asigura este exprimarea votului în secret și sub nicio formă nu există mecanisme pentru a deduce cine și pentru cine a votat. Republica Moldova a ales drumul digitalizării, iar sistemul de vot prin internet este parte a acestui proces. Cu referire la partea tehnică, sistemul e-Votare constă din elemente complexe, mă refer la elemente criptografice ce nu vor permite angajaților CEC, STISC, AGE, SIS sau oricare altă entitate implicată în desfășurarea scrutinului să poată interveni prin acțiuni tehnice, ce ar putea amenința procesul și să piardă din încrederea cetățenilor. Acest sistem va oferi suficiente și eficiente mecanisme ce va permite tuturor implicați în scrutin să monitorizeze, în calitate de observatori virtuali, în timp real desfășurarea acestuia. STISC va oferi suportul necesar pentru ca procesul să se desfășoare în condiții de securitate, asigurând cerințele și principiile fundamentale ale unui scrutin electoral. Îmi doresc ca procesul să fie transparent și fără a afecta parcursul de digitalizare al Republicii Moldova”, a afirmat directorul STISC, Gheorghe Pantaz.
Olga Tumuruc, șefa Agenției de Guvernare Electronică a spus la același eveniment că există cel puțin trei motive care pentru a implementa votul prin internet: participare slabă la alegeri, aflarea unui număr mare de concetățeni peste hotare și fraudarea prin influențarea votului, care este „o problemă constantă”.
După încheierea procesului de consultări și recepționarea tuturor propunerilor de îmbunătățire a documentului, CEC va publica versiunea finală a Caietului de sarcini pentru Sistemul informațional de vot prin internet „e-Votare”.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"