„E și grea, e și frumoasă viața de român”. Mircea Rusu, la Chișinău: „Mama mea avea cinci ani și era din Cahul. Istoria o știu din sângele meu, nu din auzite”
Cunoscutul interpret de peste Prut, Mircea Rusu, a susținut, ieri-seară la Chișinău, un concert de excepție, „Omu' bun și pomu' copt”, alături de talentatul Vali Boghean, dedicat zilei de 27 martie 1918, când Sfatul Țării a votat Actul Unirii Basarabiei cu România.
Aplaudat la greu de public, autorul inclusiv al piesei „Verde-nrourat” („Vântul bate, apa trece, pietrele rămân / E și grea, e și frumoasă viața de român”), Mircea Rusu a declarat că pentru el este „o bucurie a sufletului să fim împreună la o șezătoare a sufletului”.
„Mama mea, o iubitoare a muzicii, avea cinci când a participat la o sărbătoare a focului. Avea o pereche de pantalonași largi, cântând, dansând... a luat foc. A ars într-o proporție gravă. A fost salvată. Nu știu multe din istorie, dar mama mea avea cinci ani și locuia la Cahul. A fost tratată într-un spital din Chișinău. Istoria o știu din sângele meu, nu din auzite”, a fost lecția de istorie a lui Mircea Rusu, oferită spectatorilor veniți la concert, despre nedreptățile la care au fost supuse de-a lungul timpului Basarabia și România.
Mircea Rusu Band și Vali Boghean Band au interpretat piesele cunoscute, care răvășesc sufletele românilor de pretutindeni, precum „Iarba verde de acasă”, „Cine n-are părinți”, „Mama” etc., iar publicul a cântat împreună cu ei.
În cadrul aceluiași concert, Mariana Bulicanu a interpretat piesa care se identifică cu Mișcarea de Eliberare Națională de la începutul anilor 90 ai secolului trecut, „Basarabie, ridică-ți fruntea”, iar Viorel Burlacu a copleșit publicul cu „Rugă pentru Basarabia”.
Totodată, în timp ce Ștefănel Luța de 12 ani interpreta la vioară celebra „Baladă” a lui Ciprian Porumbescu, pe un ecran imens erau proiectate pozele celor mai proeminente figuri ale cauzei românismului din stânga Prutului, precum Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Nicolae Costin etc.
Participanții la spectacol au putut viziona și imagini răvășitoare din filmul documentar „Golgota Basarabiei”, după interpretări emoționante ale mai multor tineri talentați - Otilia și Bianca Rusu („Fraților, rămâneți frați”), Lavinia Rusu („Copacul”), Diana Brescan („Lupii”), Tania Cergă, Paul Arva, Ștefănel Albu, Nica Dudca.
Menționăm că acest concert dă startul unui proiect amplu care prevede organizarea a câte trei-patru spectacole pe an în mai multe orașe din R. Moldova și România, cu participarea interpreților și trupelor de pe ambele maluri ale Prutului, cum ar fi „Holograf”, „Taxi”, Alex Calancea Band etc.
Ministrul Energiei de la București, precizări despre livrările de energie către R. Moldova: ,,Mesajul României este clar: frații în veci vor fi frați. Menirea noastră este de a fi împreună și împreună cu Europa. Și așa va fi"
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
RECOMANDĂRI // Filmele și serialele NOI pe care nu trebuie să le ratezi în luna ianuarie pe Netflix