E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
Trustia, elegii politikoase
„Ghici cine dintre candidați s-a odihnit cu soția sa la super-luxoasa stațiune balneară Karlovy Vary pe socoteala unui om de afaceri din compania hoțului Ilan Șor?”, îmi telefonează, dis-de-dimineață, Colesovnazadov.
„Azi nu se dă voie să facem propagandă electorală”, i-am răspuns scurt, amintindu-i despre Codul electoral.
„Nu se dă voie să facem propagandă electorală sau tu nu știi cine e candidatul?”, insistă Colesovnazadov.
„Nu contează! S-ar putea să ne asculte cineva și să-i influențăm votul. Mai bine să-mi spui tu mie cum se numesc alegătorii care se plâng că trăiesc sărac, că statul nu are grijă de ei, că sunt furați, dar votează cu politicieni care fură sau sunt întreținuți de hoți și cărora nu le pasă de cetățeni?”.
„Fură, dar ne dă și nouă! Și cu cât fură mai mult, ne dă și nouă mai mult! Așa că, încet-încet, treptat, într-o sută sau două sute de ani, ne vom îmbogăți și noi, dacă o să alegem politicieni corupți în locul celor onești!”.
„Dar cum se numesc alegătorii care vorbesc întruna despre pace, se tem de război, dar votează politicieni care îl admiră pe Putin și războiul declanșat de el împotriva Ucrainei?”.
„Aceștia se numesc neutri”.
„Dar cum se numesc alegătorii care pretind că apără valorile creștine, dar merg să se spovedească la preoți care glorifică omorârea ucrainenilor și votează politicieni care vor să bage Republica Molotova în război, aliind-o cu Rusia?”.
„Aceștia se numesc pravoslavnici. Eu ți-am răspuns la trei întrebări. Acum răspunde-mi și tu la una: cum se numește candidatul care s-a desfătat cu soția sa la super-luxoasa stațiune balneară Karlovy Vary din Cehia, pe socoteala unui om de afaceri legat de tâlharul Ilan Șor?”.
„Ți-am răspuns: nu avem voie să facem propagandă electorală!”, i-am răspuns și am închis.
Acum stau și mă gândesc, dar nu vă spun la ce - mă tem să nu-mi citească cineva gândurile și să mă denunțe la Comisia Electorală Centrală sau să fiu învinuit de xenofobie. De aceea, încerc să mă gândesc la parada modei funerare (a hainelor de doliu) și expoziția sicrielor, accesoriilor și tehnicii de înmormântare a morților ce a avut loc recent la Moscova. Cu adevărat nebănuite sunt tendințele modei, inclusiv a celei tamatice. Nu mai sunt sigur dacă Rusia mai deține întâietatea în domeniul rachetelor și al baletului de pe planetă, după cum cânta odată răgușitul Vladimir Vîsotski, dar cu certitudine văduvele și văduvii noștri, tinerii rămași orfani sau părinții îndoliați au ce învăța de la ruși în domeniul designului și portului de doliu, al îngropării morților. În condițiile deficitului de gropari, ar trebui să se renunțe în procesul tehnologic învechit al înmormântării - la hârleț și funie, la năsălie etcetera și viceversa, e timpul să fim în pas cu tehnologiile funerare moderne. Pe de altă parte, nu va însemna aceasta că nu respectăm valorile tradiționale ortodoxe?
Al vostru ciocluoglu, partizanlîc, Ion Buraga
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți